Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II, judeţul Arad, au depistat 23 de cetăţeni din Turcia, Siria şi Maroc, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu diverse bunuri.
În data de 10.04.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, medicamente veterinare pentru o societate comercială din Marea Britanie.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, 22 de cetăţeni din Turcia și Siria.
Alt caz a fost înregistrat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, unde, polițiștii de frontieră arădeni, au efectuat controlul amănunțit unui ansamblu rutier, condus de un cetățean german. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta piese auto, pe ruta România – Germania.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns pe osia din spate a semiremorcii, o persoană. La cercetări, colegii noștri au stabilit persoana în cauză este cetățean din Maroc, în vârstă de 26 de ani, solicitant de azil în țara noastră
În ambele cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Sursa: 23 de migranți ascunși în TIR-uri, depistați în acest sfârșit de săptămână, la frontiera cu Ungaria