Cazul tragic al celor doi români din satul spaniol Villaluenga de la Vega îi aduce în atenția justiției și pe colegii lor.
Cinci români, care locuiau în aceeași casă din satul cu aproximativ 600 de locuitori, din provincia Palencia, au fost arestați duminică de Garda Civilă, după găsirea corpurilor neînsuflețite ale celor doi compatrioți.
Aceștia au petrecut noaptea în trei aresturi diferite, după cum scrie presa locală și azi dimineață au fost prezentați judecătorului.
Toți au fost eliberați după ce au fost audiați, dar sunt cercetați pentru acuzația de omitere a ajutorului.
Cei 7 români erau cunoscuți în sat și nu creaseră probleme niciodată în cei aproape 3 ani de când locuiau acolo. Cu toții lucrau pentru o firmă spaniolă care exploatează lemnul din zonă și erau muncitori buni.
Presa locală preia și reacțiile localnicilor care spun că românii „erau oameni buni, dar obișnuiau să bea foarte mult”, după ce își terminau orarul de muncă.
Cei doi români de 39 de ani care au decedat duminică petrecuseră la barul din sat în cursul după-amiezii precedente. S-au dus acasă împreună cu ceilalți colegi în jurul orei 22, după ce barmanița ar fi decis să nu-i mai servească pentru că băuseră prea mult.
Victimele au rămas acasă, iar ceilalți au plecat să petreacă noaptea în zonă.
A doua zi, corpurile celor doi români au fost găsite de un vecin care a sunat la 112.
Nu se cunosc încă rezultatele autopsiei, dar se bănuiește că moartea celor doi a fost cauzată de consumul excesiv de alcool, mai ales că din informațiile de până acum se pare că românii ar fi făcut întrecere la băut.