Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman l-a primit miercuri, 8 iunie 2022, în vizită de rămas-bun, pe Goran Poleksić, ambasadorul Muntenegrului la București, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în România.
Secretarul de stat a apreciat activitatea dinamică a ambasadorului muntenegrean în perioada mandatului său la Bucureşti și a adresat mulțumiri pentru sprijinul său activ pe linia consolidării dialogului politic și a cooperării sectoriale dintre cele două state. De asemenea, a salutat nivelul foarte bun al cooperării româno-muntenegrene în domeniul afacerilor europene, context în care a reconfirmat sprijinul solid al României pentru finalizarea cu succes a procesului de aderare a Muntenegrului la Uniunea Europeană.
La rândul său, ambasadorul Muntenegrului și-a exprimat satisfacţia pentru stadiul foarte bun al relaţiilor dintre cele două ţări și a exprimat convingerea consolidării acestora pe viitor. A subliniat cooperarea foarte bună în cadrul NATO și al organizațiilor regionale din care cele două state fac parte.
Întâlnirea a oferit prilejul unui schimb de vederi privind subiectele de actualitate înscrise pe agenda europeană și euroatlantică, cu accent pe procesul de extindere al Uniunii Europene cu statele din Balcanii de Vest și situația de securitate din regiunea Mării Negre.