Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a lansat un proiect prin care va cenraliza evoluţiile de pe piaţa forţei de muncă din România. Finanţat din Fondul Social European, proiectul va costa 7,5 milioane de lei şi se va desfăşura pe o perioadă de doi ani.
Pe baza chestionarelor care vor fi aplicate în cadrul acestui program se vor elabora prognoze care vor dirija modul de activitate a agenţiilor de ocupare a forţei de muncă. Astfel, în funcţie de rezultate, se vor organiza cursuri de pregătire profesională care să corespundă cerinţelor pieţei muncii. Persoanele care caută un loc de muncă vor fi îndrumate spre profesiile cele mai solicitate şi se va realiza o mediere între cererea şi oferta de pe piaţa muncii. Managerul de proiect Sonia Diaconescu, spune că la sfârşitul fiecărui an de implementare vom avea o analiză la nivel naţional şi o analiză la fiecare regiune în parte în ceea ce priveşte anticiparea tendinţelor de dezvoltare sau regres al companiilor sau al angajatorilor din România, numărul de locuri de muncă pe care ei îl previzionează a le avea în societatea respectivă, caracteristicile acestor locuri de muncă, nevoile de formare profesională şi barierele pe care le întampină în dezvoltarea afacerilor sau în dezvoltarea producţiei, serviciilor. Primele rezultate ale chestionarelor aplicate companiilor şi agenţiilor de ocupare a forţei de muncă vor fi publicate în mai 2010.