Secretarul de stat Cornel Feruță a participat vineri, 10 iunie 2022, la lucrările celei de-a doua zile a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE, desfășurate la Paris, cu tema “The Future We Want: Better Policies for the Next Generationand a Sustainable Transition”.
Oficialul MAE a fost însoțit de Alin Chitu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
Reuniunea ministerială a Consiliului OCDE a marcat adoptarea, în cadrul sesiunii de închidere, a Foii de Parcurs pentru Aderarea României la Organizație, precum și a celor pentru alte patru state-candidate (Brazilia, Bulgaria, Croația și Peru).
Momentul are o semnificație deosebită pentru România, întrucât documentul are rolul de a orienta eforturile țării noastre în pregătirea și derularea negocierilor de aderare la OCDE și cuprinde o serie de capitole sectoriale de negociere și criterii clare de îndeplinit în următorii ani, așa cum a subliniat și ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a salutat, în cadrul participării sale pe 9 iunie, în prima zi a reuniunii, finalizarea Foii de Parcurs. (În marja reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE, ministrul Bogdan Aurescu a avut întrevederi cu Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann (https://www.mae.ro/node/58875) și cu noul ministru pentru Europa și al afacerilor externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna (https://www.mae.ro/node/58868).)
În intervenția susținută în a doua zi a reuniunii, secretarul de stat Cornel Feruță a reiterat statelor membre OCDE, precum și Secretarului General Mathias Cormann, mulțumirile autorităților române pentru finalizarea acestui pas esențial în procesul de aderare a României la Organizație, care marchează începerea oficială a pregătirilor tehnice. A arătat că dialogul de aderare va constitui un catalizator pentru convergența mai rapidă și incluzivă a României cu statele OCDE, iar angajamentul de lungă durată al autorităților române față de standardele și valorile comune ale Organizației reprezintă o bază solidă în etapele următoare ale dialogului de aderare.
Delegația României a participat, de asemenea, la diferitele segmente ale reuniunii ministeriale OCDE, axate asupra oportunităților pentru tineri, dezvoltării sistemelor de sănătate în contextul post-pandemic, precum și tranziției la economia verde. A arătat că implicarea tinerilor în dezvoltarea politicilor publice constituie un factor esențial pentru a răspunde dinamicilor economiei actuale. În contextul în care criza climatică reprezintă o amenințare existențială, a evidențiat măsurile interne ale României în vederea atingerii zero emisii la orizontul 2050. România a reliefat rolul esențial al OCDE, ca furnizor de date și analize obiective, în orientarea politicilor publice ale autorităților naționale. Pandemia de COVID-19 a arătat că investițiile în sistemele de sănătate trebuie să ia în considerare și componenta de comunicare publică, factor esențial pentru combaterea dezinformării și pentru sprijinirea politicilor de sănătate promovate de autorități.
România s-a alăturat Declarației ministeriale (Ministerial Council Statement) adoptate la finalul reuniunii, document care sintetizează principalele orientări degajate în urma dezbaterilor din cele două zile ale Ministerialei OCDE.
În marja reuniunii, secretarul de stat Cornel Feruță a avut întrevederi bilaterale cu ministrul pentru comerț exterior al statului Costa Rica, Manuel Tovar, vice-ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Raimundas Karoblis, și vice-ministrul parlamentar din MAE nipon, Shingo Miyake. În cadrul întrevederilor, a mulțumit pentru sprijinul acordat României pentru aderarea la OCDE și a solicitat susținerea în continuare a țării noastre, în toate etapele viitoare ale procesului de aderare. A evidențiat intenția autorităților române de a contribui pe fond la lucrările Organizației și de a lucra de o manieră deschisă și transparentă cu toate statele membre OCDE, pentru implementarea la nivel intern a celor mai bune practici și standarde.
Secretarul de stat Cornel Feruță a avut și un schimb de vederi privind coordonarea internă a aderării la OCDE cu Vice-ministrul afacerilor externe al statului Peru, Luis Enrique Chavez Basagoitia.