Ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, a participat în perioada 13-15 iunie, la Roma, la reuniunile delegației Autorității de Supraveghere Financiară, condusă de președintele Nicu Marcu, cu președinții Comisiei Naţionale a Societăţilor şi Bursei de Valori și ai Institutului de Supraveghere a Asigurărilor din Italia. Discuțiile cu reprezentanții instituțiilor italiene s-au axat, în principal, pe evoluția și perspectivele de creștere ale piețelor financiare non-bancare din România și din Italia. Italia este prima țară cu care ASF deschide seria demersurilor de creștere a transparenței și dezvoltare a relațiilor bilaterale, un semnal puternic privind posibilitățile de întărire, în continuare, a cooperării sectoriale cu unul dintre principalii parteneri europeni ai României. Comunicatul Autorității de Supraveghere Financiară poate fi accesat AICI.
Sursa: Vizita de lucru a delegației Autorității de Supraveghere Financiară în Italia