După câţiva ani de tergiversări şi de încercări eşuate, autorităţile din Baleare au început demolarea locuinţei din Ibiza a cunoscutului artist de origine română, Michael Creţu. Primele acţiuni de demolare s-au declanşat în 6 mai, când a fost adusă din peninsulă tehnologia necesară pentru această operaţiune. Demolarea a fost prevăzută să dureze 21 de zile, după cum a informat Primăria Sant Antoni, care a precizat că demolarea se execută în baza unei sentinţe judecătoreşti care a determinat faptul că autorizaţia de construcţie a fost acordată de primărie în 1997 într-un mod incorect, deoarece locuinţa compozitorului român a fost ridicată pe vârful unui munte, Santa Agnès, considerat zonă protejată.
Avocatul artistului de origine română a solicitat despăgubiri pentru cele întâmplate, iar din partea Consiliului Local s-a afirmat că dacă se vor acorda aceste despăgubiri ar trebui să participe şi Guvernul regional Eivissa. Purtătorul de cuvânt al guvernului regional, Pilar Costa, a precizat însă, potrivit Europa Press, că ”nu este prima dată când primăria din Sant Antoni încearcă să responsabilizeze Guvernul”, în timp ce primăria este ”singura responsabilă” pentru autorizaţiile acordate. De asemenea, Pilar Costa a recunoscut că la un moment dat guvernul a redactata o serie de rapoarte favorabile proiectului, dar a reamintit că ”autorizaţia o acordă primăria până la urmă şi trebuie să o facă pe bază legală”.
Casa lui Michael Creţu şi a soţiei sale Sandra a fost construită într-un stil arhitectonic apropiat de cel marocan şi depăşeşte suprafaţa de 3000 de metri, iar proprietarii au evaluat-o la 18 milioane de euro.