Interviu cu Alexandru Lăcătuş, campion european la box – categoria WBO || Puţini români îl cunosc pe Alexandru Lăcătuş, românul care acum două luni şi jumătate, în sala „Jorje Garbajosa” din Torrejon de Ardoz, a reuşit să câştige titlul de campion european (versiunea WBO) la categoria semigrea, pentru Spania.
Tocmai de aceea ne-am propus să-l facem cunoscut tuturor românilor care citesc ziarul nostru. Alejandro, cum îi spun spaniolii, de loc din Vulcan, nu şi-a uitat rădăcinile şi nu se ruşinează să afirme că e român. Dimpotrivă, se consideră un „ambasador” al României în Spania. Chiar dacă titlurile sale vor rămâne în istoria boxului spaniol, pugilistul român dedică titlurile câştigate şi României, de unde a plecat la puţin timp după împlinirea vârstei de 18 ani şi unde speră să se întoarcă într-o bună zi. E suficient să stai câteva minute de vorbă cu el ca să-ţi dai seama că e un om special şi simplu în acelaşi timp.
Modestia şi simplitatea lui îl înnobilează, iar respectul şi recunoştinţa pentru cele două ţări pe care le reprezintă ar putea fi oricând un model pentru românii din străinătate. Om ambiţios şi puternic, cu un caracter şi o personalitate tipică marilor învingători, Alexandru Lăcătuş, la cei 36 de ani ai săi, este hotărât să încerce pentru ultima oară cucerirea titlului mondial. El speră că românii îi vor fi alături atunci când va trebui să se înfrunte cu actualul campion mondial.
Reporter: – Alexandru Lăcătuş sau Alejandro Lakatus?
Alexandru Lăcătuş: – În româneşte Alexandru Lăcătuş, în spaniolă Alejandro Lakatus.
Rep: – Tu cum preferi?
A.L.: – Mie mi-e indiferent. Alexandru Lăcătuş sau Alejandro Lakatus, depinde cum se simte mai bine persoana care mi se adresează.
Rep: – Eu am să-ţi spun Alexandru Lăcătuş.
A.L.: – Cum vrei.
Rep: – Cine este de fapt Alexandru Lăcătuş?
A.L.: – Un boxer care s-a pus pe sport aici, în Spania, şi care şi-a făcut treptat un nume pe plan naţional, european şi mondial.
Rep: – În câteva cuvinte, care e istoria venirii tale în Spania?
A.L.: – Păi, am plecat în Elveţia la lucru, împreună cu nişte prieteni. Pe atunci lucram în domeniul muzicii. Apoi la scurtă vreme, în 1993, am venit în Spania.
Rep: – Şi în ce împrejurare a luat fiinţă ideea de a boxa?
A.L.: – Boxul l-am început cam târziu, prin anii 1995-1996. Dintotdeauna mi-a plăcut sportul, dar abia aici am avut cu adevărat posibilitatea să boxez.
Rep: – Boxul – pasiune sau meserie?
A.L.: – Şi pasiune şi meserie.
Rep: – Se poate trăi din box?
A.L.: – Eu am trăit din box. Am trăit o perioadă bună. Aşa că se poate trăi din practicarea acestui sport. Dacă ajungi boxer de nivel mondial, se poate trăi. Dacă reuşeşti să câştigi meciuri şi titluri importante precum cel de campion mondial, poţi trăi numai din box. Depinde şi cu cine boxezi. Câştigurile materiale în box depind mult şi de adversarul tău, de calibrul şi prestigiul rivalului.
Rep: – Ai obţinut mai multe titluri de campion. Care-i preţul obţinerii unei centuri de campion?
A.L.: – Mult antrenament, multe ore dedicate boxului şi multă disciplină.
Rep: – Cât timp dedici antrenamentelor?
A.L.: – Patru sau cinci ore pe zi.
Rep: – Şi pe lângă toate acestea cred că faci şi anumite sacrificii.
A.L.: – Mereu trebuie să faci sacrificii. Pentru ca să fii un sportiv de elită, un sportiv de nivel mondial, trebuie să te sacrifici mult şi să te abţii de la multe lucruri. Totul depinde de aceasta.
Rep: – Care crezi că e punctul tău forte în box?
A.L.: – Puterea şi ambiţia.
Rep: – Ai vreo lovitură preferată?
A.L.: – Nu, nu. Pot lovi bine cu ambele mâini din orice poziţie.
Rep: – Ai emoţii înainte să păşeşti în ring?
A.L.: – Mereu ai emoţii, normal. Ai emoţii şi înainte şi după intrarea în ring. Apoi emoţiile se transformă în fericire. Depinde cum se încheie meciul. Dacă pierzi nu e la fel, dar dacă învingi bineînţeles eşti fericit. Aşa că, am emoţii întotdeauna.
Rep: – Într-o altă împrejurare mi-ai mărturisit că eşti credincios. Cum împaci lupta în ring cu credinţa în Dumnezeu?
A.L.: – Da, cred în Dumnezeu. Şi asta îmi dă un plus de putere. Însă asta nu înseamnă că mă rezum doar la atât. Ca să obţii performanţă în sport şi să ajungi la un nivel mondial trebuie să te antrenezi mult. Dar cred şi sunt un om credincios, ca oricare altă persoană care crede.
Rep: – De ce în box reprezinţi Spania şi nu România?
A.L.: – Pentru că am început boxul aici în Spania şi probabil pentru că în România n-au fost niciodată interesaţi să-i reprezint. Spania mi-a dat oportunitatea asta de a participa la competitii de care în România nu au fost aşa de interesaţi. Şi din acest motiv reprezint Spania.
Rep: – Te-ai simţit vreodată subapreciat, subvalorat sau nebăgat în seamă de presa românească?
A.L.: – Nu, nu pot să zic asta. Adevărul e că nu sunt la fel de cunoscut în România ca aici. Însă chiar dacă ziariştii, posturile de televiziune din România nu mă cunosc, eu nu mă simt subapreciat. Eu mă simt foarte român, iar România e ţara mea şi vreau să ştie toţi românii că titlurile pe care le câştig pentru Spania le dedic şi ţării mele.
Rep: – Ce reprezintă Spania pentru tine?
A.L.: – Am făcut multe sacrificii şi am muncit mult ca să ajung unde am ajuns, însă Spania este o ţară care m-a ajutat foarte mult. Apoi mai este şi faptul că am o fetiţă născută aici în Spania, aşa că asta este patria fiicei mele.
Rep: – Dar România?
A.L.: – Mereu mă identific cu România, pentru că e ţara mea. Nu se poate uita niciodată de unde vii şi care îţi sunt rădăcinile. Şi pentru mine tot acolo se încheie totul.
Rep: – Revenind puţin la performanţele tale, nu ţi se pare că titlul de campion european obţinut de tine e ca o pagină ruptă din cartea de istorie a boxului românesc şi lipită în cea a boxului spaniol?
A.L.: – Cu siguranţă. Dar cum nu aveam nici un ajutor din România… Este foarte greu pentru sportivii noştri din ţară, în special pentru cei din box, să vadă că nu se poate ajunge la nivelul altor ţări. Noi avem sportivi în România care sunt foarte buni nu numai în box, ci şi în multe alte sporturi, dar care din păcate nu au aceleaşi posibilităţi ca în alte părţi. Ar fi foarte bine dacă guvernul i-ar ajuta pe sportivii români. În felul acesta, ar creşte nivelul sportivilor în România şi aceştia nu ar mai fi nevoiţi să plece în străinătate. Adevărul este că în România nu există o infrastructură sportivă bună, nu sunt condiţii suficient de bune, iar unii sportivi nu sunt apreciaţi. Sunt de fapt mai mulţi factori care contribuie la plecarea sportivilor din ţară.
Rep: – Statutul de imigrant a fost vreodată o piedică în calea către succes?
A.L.: – Pot spune că am avut succes mereu. Am avut succes în Spania şi am avut succes în alte ţări. Eu cred că depinde mult de ce fel de persoană eşti, pentru că dacă eşti un om drept, corect, respectuos şi educat, lumea te respectă peste tot şi poţi obţine mult mai mult. Aşa că nu pot spune că statutul de imigrant contează aşa de mult, ci mai degrabă cred că totul depinde de personalitatea şi caracterul tău.
Rep: – Ştiu că muzica, în mod special pianul sau mai exact orga, este o mai veche iubire a ta. E greu să-ţi imaginezi degetele unui boxer de la categoria semigrea mângâind clapele unui pian.
A.L.: – Mereu a fost o iubire a mea. Eram copil când am început să cânt şi pasiunea asta o am şi acum. Într-adevăr, asta e prima mea iubire. De fapt, de acolo vin şi acolo cred că am să termin. Pe când eram încă un copil am avut o perioadă în care am cântat cu lăutari renumiţi din România. Am cântat cu Sandu Ciorbă, cu Guţă, cu lăutari foarte importanţi din România, care sunt cunoscuţi în lume de majoritatea românilor, numai că eu am venit aici, apoi am început sportul… Dar continui să iubesc muzica. De altfel. eu îmbin boxul cu muzica pentru că sunt două lucruri care îmi plac.
Rep: – De unde izvorăşte de fapt această pasiune pentru muzică, pentru pian?
A.L.: – Adevărul e că nu am început cu pianul, ci cu acordeonul. Am început cam pe la şapte ani, pe fondul admiraţiei faţă de unii muzicanţi. Tatălui meu îi plăcea muzica, mie la fel şi într-o zi tatăl meu a zis: „Băiatul ăsta vrea acordeon”, aşa că mi-a cumpărat un acordeon. Şi aşa am început eu să cânt la acordeon de la vârsta de şapte ani.
Rep: – Revin puţin la box. Pregăteşti lupta pentru titlul mondial, nu-i aşa?
A.L.: – Da. Săptămâna viitoare încep antrenamentele şi voi încerca să mă pregătesc bine pentru obţinerea titlului mondial în versiunea WBO. Nu ştiu cât va dura totul, depinde şi de alte meciuri, însă sper în vară să pot lupta pentru titlul mondial.
Rep: – De fapt trebuia să boxezi recent pentru titlul mondial, nu-i aşa?
A.L.: – Da, era planificat să boxez pe 24 aprilie în Germania cu Juergen Braehmer, deţinătorul titlului mondial, însă am avut o entorsă de gleznă şi datorită acestui lucru nu am putut să mă antrenez. De aceea s-a suspendat meciul şi prin urmare nu m-am mai putut bate cu el.
Rep: – Referitor la meciul pentru care te pregăteşti, te încearcă vreun sentiment de teamă pe măsură ce se apropie ziua întâlnirii cu actualul campion mondial?
A.L.: Nu. Îl respect pe actualul campion şi am puţine emoţii, dar asta este tot.
Rep: – Ce mesaj ai dori să transmiţi cititorilor ziarului „Românul”?
A.L.: -Vreau să le spun cititorilor ziarului „Românul” şi tuturor românilor din Spania că mi-ar plăcea să vadă cu toţii meciul pentru titlul mondial şi să mă sprijine în felul acesta, pentru că eu îi reprezint şi pe ei, reprezint România, iar pentru mine e foarte important să mă simt sprijinit de ei. În iunie sau în iulie s-ar putea să am un meci, încă nu ştiu data exactă. Va fi aici, în Comunitatea Madrid, şi mi-ar plăcea să fie prezenţi cât mai mulţi români şi să-i simt astfel că sunt cu mine.
Rep: – Să înţeleg că suntem cu toţii invitaţi la următorul tău meci care va avea loc în Comunitatea Madrid?
A.L.: – Da, inclusiv voi cei de la „Românul”.
Rep: – Alex, îţi mulţumim pentru amabilitatea de a sta de vorbă cu noi şi în numele cititorilor, noi cei de la „Românul” îţi dorim succes. Te asigur că vom urmări evoluţiile tale cu mult interes.
A.L.: – Vă mulţumesc mult.
