Guvernul spaniol a aprobat încă din prima jumătate a lunii august, un decret prin care se acordă un sprijin lunar de 420 de euro, timp de 6 luni, celor care au rămas fără nici un ajutor social începând cu data de 1 august.
Măsura ar putea să fie în beneficiul a aproximativ 340 de mii de şomeri din Spania, care au rămas fără nici un fel de ajutor social.
Potrivit Ministerului Muncii, de acest ajutor pot beneficia cei care au rămas fără prestaţii sau indemnizaţii de la 1 august a.c. şi le vor epuiza până la 15 februarie 2010.
O altă condiţie este ca în 2009, solicitanţii să nu fi avut venituri mai mari de 468 de euro pe lună, iar suma veniturilor familiei împărţită la numărul de membri (inclusiv copiii până la 26 de ani) să nu depăşească 468 de euro pe lună în 2009.
Perioada de solicitare a sprijinului de 420 de euro este de 2 luni, iar în primele 1o zile după intrarea în vigoare a măsurii, peste 5000 de oameni au depus deja solicitări la Serviciul de Ocupare a Forţei de Muncă – INEM, iar în această perioadă solicitările ar putea ajunge la 85 de mii. Potrivit ministrului Muncii, Celestino Corbacho, totalul cheltuielilor pentru aplicarea acestei măsuri de protecţie socială se va ridica, pe durata celor şase luni pentru care este prevăzută, la 642 de milioane de euro, din care 345 de milioane vor fi asigurate de INEM.
Vicepreşedintele guvernului, Maria Teresa de la Vega, a precizat la rândul său că perioada de şase luni pe durata cărora solicitanţii vor primi această indemnizaţie se poate prelungi cu încă o jumătate de an, dacă rata şomajului depăşeşte 17%. În urma criticilor lansate de agenţii sociali, premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero a anunţat că este luată în calcul modificarea datei de la care şomerii rămaşi fără venituri pot primi alocaţia specială de 420 de euro. „Această modificare trebuie făcută cu consensul tuturor, şi aşa o vom face„, a spus premierul Zapatero.
Potrivit Ministerului Muncii, indemnizaţia de 420 de euro nu este compatibilă cu ajutoarele acordate persoanelor lipsite de venituri la nivelul regional, în comunităţile autonome unde acestea există. Din cei peste 68.000 de şomeri români din Spania, numai 44.681 beneficiază acum de indemnizaţii sau ajutoare sociale de şomaj, iar cei care nu mai au sprijin social de la 1 august, vor putea solicita în termen de 2 luni acordarea indemnizaţiei de 420 de euro pe lună.
Măsuri pentru „autonomi„
În ceea ce îi priveşte pe lucrătorii „autonomi„, guvernul spaniol a aprobat câteva măsuri urgente menite să protejeze acest colectiv care a fost lovit foarte dur de criză şi care până acum a fost lipsit de protecţie socială. Măsurile urgente aprobate de guvern şi destinate lucrătorilor autonomi şi cooperativelor şi societăţilor comerciale, care în principiu, vor scădea contribuţiile acestora la serviciul de asigurări sociale vreme de 24 de luni, dacă cei care nu au avut salariaţi în ultimele trei luni şi angajează pe perioadă nelimitată primul nou salariat.
Mai mult, decretul de lege are în vedere sporirea cu până la 80% a indemnizaţiei de şomaj ce va putea fi capitalizată de tinerii până în 30 de ani şi femeile de până în 35 de ani pentru începerea unei activităţi pe cont propriu. În acelaşi timp, noile măsuri elimină prevederea celor 24 de luni în care salariaţii ar fi trebuit să muncească până să poată deveni asociaţi angajaţi în cooperativele ori societăţile comerciale, iar acum, orice salariat, indiferent de perioada de timp în care a lucrat, va putea deveni asociat.
{loadposition publi-in-article}