Marți, 13 Septembrie 2022

Galerie foto

***

COMUNICAT DE PRESĂ


Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Salut lansarea în România a investiției companiei Lockheed Martin în domeniul inteligenței artificiale

 

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a primit, la Palatul Victoria, delegația companiei Lockheed Martin, condusă de vicepreședintele pentru afaceri internaționale, Raymond Piselli.

În cadrul dialogului, care a vizat dezvoltarea cooperării bilaterale, a fost anunțată lansarea în România a investiției companiei americane în domeniul dezvoltării-cercetării în domeniul inteligenței artificiale. Rezultatele cercetării, care va fi realizată în cadrul colaborării dintre Laboratorul de Cercetare și Leadership în Știință, Tehnologie și Inginerie al Lockheed Martin și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,  vor fi aplicate în domeniul securității naționale și cel al științelor mediului.

Premierul României a salutat decizia companiei globale din domeniul aerospațial și al securității de a demara activități de cercetare-dezvoltare în România. “Este o nouă dovadă a consolidării Parteneriatului Strategic România-SUA. Guvernul sprijină investițiile, iar componenta economică vine să consolideze parteneriatul nostru în domeniul militar. Mă bucur că România poate oferi un cadru de dezvoltare integrat, care să includă industria, înalta tehnologie, mediul universitar și cercetarea, într-un domeniu de viitor, precum Inteligența Artificială. Cooperarea industrială va crea plus valoare și poate genera transfer tehnologic necesar dezvoltării economiei noastre”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Cu aceeași ocazie, a fost analizat stadiul implementării programelor de înzestrate derulate prin intermediul Lockheed Martin, atât în privința avioanelor multirol, precum și a sistemelor de apărare anti-rachetă. Avem nevoie de credibilitate pentru implementarea proiectelor noastre de înzestrare. “Rolul nostru în regiunea Mării Negre este tot mai relevant și trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți să ni-l asumăm. Continuăm, pe măsură ce rezultatele economice confirmă ritmul de dezvoltare, să acordăm atenția necesară asigurării securității țării noastre, alături de partenerii noștri strategici”, a transmis premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu vicepreședintele companiei Lockheed Martin, Raymond Piselli