Pentru a doua oară în acest an, 35.000 de tineri vor primi permise de transport feroviar pentru a explora Europa și cultura sa bogată. Invitația se adresează candidaților din țările participante la programul Erasmus +, inclusiv Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.
Pentru a încerca să câștige un permis de călătorie, tinerii se pot înscrie pe Portalul european pentru tineret, unde vor trebui să răspundă la cinci întrebări în cadrul unui quiz și la o întrebare complementară.
Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Pentru a doua oară în acest an, DiscoverEU va oferi o experiență bogată unui număr de 35.000 de tineri, dându-le ocazia să călătorească pe continent, să descopere culturi noi și să lege prietenii. Nu există un moment mai relevant decât prezentul pentru promovarea schimburilor culturale prin intermediul călătoriilor durabile. Le doresc mult succes tuturor candidaților.”
Candidații care vor fi completat cu succes quizul de selecție și care s-au născut între 1 ianuarie 2004 și 31 decembrie 2004 vor putea călători în Europa pentru o perioadă de până la 30 zile în cursul perioadei de călătorie cuprinse între 1 martie 2023 și 29 februarie 2024. Cei care împlinesc 18 ani în prima jumătate a anului viitor se vor putea înscrie în runda din martie 2023.
Odată cu această a doua rundă, în 2022 vor fi puse la dispoziție, în total, 70.000 de permise de călătorie, datorită bugetului majorat în cadrul Anului european al tineretului. În plus, beneficiarii vor primi în continuare un card de reducere cu peste 40.000 de posibilități de reducere pentru transportul public, obiective culturale, cazare, alimente, sport și alte servicii disponibile în țările eligibile. Ei vor putea, de asemenea, să participe la întrunirile DiscoverEU, o inițiativă lansată în vara anului 2022, constând într-un program cultural interesant cu o durată de la una până la trei zile, cuprinzând toate țările Erasmus +.