În perioada 22-23 septembrie 2022, va avea loc, la Palatul Parlamentului, cea de-a 63-a sesiune a Comitetului consilierilor juridici pe probleme de drept internațional public (CAHDI) al Consiliului Europei. Organizarea acestei reuniuni la București are loc în contextul în care România deține, prin directorul general pentru afaceri juridice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, doamna Alina Orosan, președinția acestui organism al Consiliului Europei, pentru al doilea an consecutiv.
Pe agenda acestei sesiuni se regăsesc teme abordate în mod curent de CAHDI, precum și subiecte de actualitate privind aplicarea dreptului internațional în spațiul cibernetic sau dezbaterea implicațiilor pe care agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei le are din perspectiva dreptului internațional public. De asemenea, participanții CAHDI vor avea un schimb de opinii cu Președintele sesiunii din acest an a Comisiei de Drept Internațional (CDI), prof. Dire Tladi, pe marginea raportului sesiunii curente a acestui organism. Sesiunile CAHDI nu au un caracter public.
În marja acestei sesiuni, Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu CAHDI, organizează, la data de 21 septembrie 2022, un seminar internațional cu tema: Obligațiile statelor în conformitate cu dreptul internațional în legătură cu imunitatea oficialilor de stat. Seminarul se va bucura de intervenții din partea unor experți internaționali de prestigiu, fiind deschis participării directorilor generali pentru afaceri juridice din statele membre ale Consiliului Europei, precum și de la nivelul statelor și al organizațiilor internaționale având statut de observator la Consiliul Europei. Seminarul va dezbate chestiuni de actualitate privind imunitatea oficialilor de stat din perspectiva dreptului internațional public, dar și al evoluțiilor în materie, conexe dezvoltării dreptului internațional penal.
Cu titlu general, implicarea activă a României în activitatea organismelor internaționale din domeniul juridic reflectă poziția de principiu a țării noastre de promovare a dreptului internațional public, ca reper fundamental în construirea, menținerea și promovarea păcii și securității în lume.
Informații suplimentare:
Comitetul consilierilor juridici pe probleme de drept internațional public (CAHDI) al Consiliului Europei este un organism interguvernamental compus din reprezentanți ai statelor membre ale Consiliului Europei, alături de delegați din state terțe și organizații internaționale cu statut de observator. Comitetul se întrunește de două ori pe an, de regulă, la Strasbourg, și examinează chestiuni de actualitate privind dreptul internațional public, adoptă opinii sau organizează schimburi de vederi la solicitarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și îndeplinește rolul de Observator european al rezervelor la tratatele internaționale.
Pe agenda reuniunii CAHDI se află subiecte de interes comun din sfera dreptului internațional umanitar, precum: practica internațională în domeniul rezervelor şi a declarațiilor interpretative la tratatele internaționale, imunitățile statelor și ale organizațiilor internaționale, aplicarea la nivel național a sancțiunilor ONU și respectarea drepturilor fundamentale, reglementarea pașnică a diferendelor, analiza aspectelor relevante din perspectiva dreptului internațional public din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, evoluții privind Curtea Penală Internațională şi alte tribunale penale internaționale.
România, prin directorul general pentru afaceri juridice din Ministerul Afacerilor Externe, a deținut vice-președinția acestui Comitet în anul 2020 și deține președinția pentru perioada ianuarie 2021 – decembrie 2022.