Ieri, 18 octombrie, Comisia a prezentat un plan de acțiune care evidențiază modul în care noile tehnologii pot contribui la îmbunătățirea utilizării eficiente a resurselor energetice, la facilitarea integrării surselor regenerabile de energie în rețeaua electrică și la reducerea costurilor pentru consumatorii și întreprinderile din UE din domeniul energiei.
Comisia stabilește acțiuni menite să stimuleze schimbul de date, să promoveze investițiile în infrastructura digitală de energie electrică, să asigure beneficii pentru consumatori și să consolideze securitatea cibernetică. Având în vedere că centrele de date și apetitul tot mai mare pentru servicii online necesită din ce în ce mai multe resurse din sistemul nostru energetic, planul prezintă, în plus, modalități de decuplare a amprentei energetice a sectorului TIC de creșterea exponențială a datelor. Tranziția verde și cea digitală trebuie să meargă mână în mână.
Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a declarat: „Pactul verde european și o Europă pregătită pentru era digitală sunt două priorități centrale ale actualei Comisii și merg mână în mână. Scopul este de a face sistemul nostru energetic mai eficient și mai pregătit pentru creșterea ponderii surselor regenerabile de energie. În acest scop, avem nevoie de soluții digitale mai inovatoare și de o rețea electrică mult mai inteligentă și mai interactivă decât cea din prezent. Planul de acțiune va contribui la deblocarea potențialului de digitalizare a sectorului energetic și a economisirilor importante de energie pe care el le poate oferi, în beneficiul tuturor consumatorilor.”
Acțiuni esențiale de digitalizare a sectorului energiei
În unele domenii ale sectorului energiei, cum ar fi vehiculele electrice, instalațiile fotovoltaice și pompele de căldură, există deja tehnologii digitale și inteligente care au nevoie de sprijin pentru a se extinde. În alte domenii, sistemul nostru energetic abia începe să profite de avantajele digitalizării. În lunile și anii următori, Comisia intenționează să ia diverse măsuri pentru a stimula serviciile energetice digitale, asigurând în același timp un sector TIC eficient din punct de vedere energetic, incluzând:
ajutarea consumatorilor să își sporească controlul asupra consumului lor de energie și asupra facturilor lor prin noi instrumente și servicii digitale, cu un cadru de guvernanță solid pentru un spațiu european comun al datelor privind energia;controlarea consumului de energie din sectorul TIC, inclusiv prin intermediul unui sistem de etichetare ecologică pentru centrele de date, al unei etichete energetice pentru computere, al unor măsuri de creștere a transparenței în ceea ce privește consumul de energie al serviciilor de telecomunicații și al unei etichete de eficiență energetică pentru lanțurile de blocuri;consolidarea securității cibernetice a rețelelor energetice prin noi acte legislative, inclusiv un cod de rețea pentru aspectele de securitate cibernetică ale fluxurilor transfrontaliere de energie electrică în temeiul Regulamentului UE privind energia electrică și al Recomandării Consiliului privind îmbunătățirea rezistenței infrastructurilor critice.Comisia va continua să ofere sprijin financiar pentru C&I și va stimula adoptarea tehnologiilor digitale în sectorul energiei prin intermediul programului Europa digitală, al programului LIFE, al fondurilor de coeziune și al unui program emblematic pentru digitalizarea energiei în cadrul programului Orizont Europa. În cooperare cu Coaliția digitală europeană verde, Comisia va continua să dezvolte instrumente și metodologii pentru a măsura impactul net asupra mediului și climei al tehnologiilor digitale generice în sectorul energetic.
Context
Ca parte a Pactului verde european, Comisia a prezentat, la 8 iulie 2020, o Strategie a UE pentru integrarea sistemului energetic, în cadrul căreia s-a angajat să adopte un Plan de acțiune privind digitalizarea energiei pentru a dezvolta o piață competitivă pentru serviciile energetice digitale care să asigure confidențialitatea și suveranitatea datelor și să sprijine investițiile în infrastructura energetică digitală.
Invadarea Ucrainei de către Rusia și prețurile actuale mari la energie au sporit necesitatea ca UE să își realizeze independența față de importurile de combustibili fosili din Rusia, precum și suveranitatea și securitatea ei strategică, care pot fi realizate mai repede prin crearea unui sistem energetic digital. Creșterea gradului de digitalizare a sistemului energetic al UE este esențială și pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE pentru 2030 și 2050 într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor.
Pentru informații suplimentare
Digitalizarea sistemului energetic: Planul de acțiune al UE
Document de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește Planul de acțiune al UE
Memo (Î&R)
Fișă informativă
Pachetul de rezultate CORDIS privind digitalizarea sistemului energetic
Digitalizarea sectorului energetic (europa.eu)