Programul de clemență al Comisiei le oferă companiilor posibilitatea de a divulga, în mod confidențial, participarea lor la un cartel și de a coopera cu Comisia în cursul unei investigații. Un solicitant a cărui cerere de clemență se soluționează pozitiv fie va evita complet o amendă potențial ridicată, fie va beneficia de o reducere substanțială a acesteia.
Pentru a facilita cererile de clemență într-un context tot mai complex, Comisia a decis să emită orientări sub forma unui document cu întrebări și răspunsuri, care le oferă sprijin companiilor și consilierilor lor juridici.
În special, acest document:
include clarificări referitoare la aplicarea Comunicării privind politica de clemență și detalii despre protecția juridică și beneficiile pe care le oferă programul de clemență;stabilește noi modalități practice, cum ar fi desemnarea de responsabili cu politica de clemență identificați, pe care companiile sau reprezentanții lor legali îi pot contacta pentru a beneficia de consiliere informală privind clemența sau de îndrumări cu privire la depunerea unei cereri de clemență;semnalează intenția Comisiei de a discuta eventualele cereri de clemență pe bază anonimă, fără a fi necesar să se dezvăluie sectorul, părțile implicate sau orice alte detalii care să identifice eventualul cartel. Acest lucru le va permite potențialilor solicitanți să stabilească dacă un anumit comportament ar putea fi considerat un cartel secret și dacă raportarea acestuia către Comisie le-ar da dreptul de a beneficia de program. Această posibilitate va fi deosebit de utilă atunci când comportamentul este nou sau când nu se poate stabili cu claritate dacă acesta intră în domeniul de aplicare al Comunicării privind clemența.Context
Începând din 1996, Comisia a implementat cu succes un program de clemență. Acesta este bine cunoscut pentru nivelul său ridicat de previzibilitate și securitate juridică, având în vedere faptul că este în vigoare de mult timp și a fost evaluat pozitiv de către instanțele UE.
De la introducerea, în 2006, a Comunicării privind politica de clemență aplicabilă în prezent, Comisia a primit peste 550 de cereri de clemență și a adoptat 54 de decizii privind cartelurile în cazuri care au fost inițiate pe baza unor cereri de clemență.
Mai multe informații despre programul de clemență al Comisiei sunt disponibile aici.
Sursa: Antitrust: Comisia oferă orientări cu privire la politica și practicile sale în materie de clemență