Reporter: Am vrea să vă întrebăm dacă aveți noutăți în cazul Polonia. Am văzut declarațiile Președintelui Klaus Iohannis, ale Guvernului. Ați avut consultări deja? Mai aveți ceva informații noi?

Bogdan Aurescu: Incidentul regretabil de aseară din Polonia, de la granița cu Ucraina, ne arată, în primul rând, cât de dificilă și sensibilă este situația de securitate pe care a creat-o războiul Rusiei împotriva Ucrainei. În al doilea rând, este foarte important ca toate circumstanțele să fie elucidate. Trebuie să aflăm exact care sunt cauzele acestui incident. De aceea, astăzi, chiar în acest moment în care discutăm, continuă reuniunea Consiliului Nord-Atlantic – toți ambasadorii aliați, împreună cu Secretarul General al NATO, discută despre datele și informațiile care sunt disponibile în acest moment. Secretarul General al NATO, după reuniune, va face o declarație, în care va prezenta care sunt rezultatele acestei dezbateri. Este, în acest moment, prematur să ne pronunțăm cu privire la cauzele incidentului și, în consecință, cu privire la măsurile care ar urma să fie decise de către Alianța Nord-Atlantică. În același timp, așa cum atât Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cât și Prim-ministrul au arătat, România este pe deplin solidară cu Polonia în aceste momente foarte dificile și, în același timp, ne exprimăm condoleanțele pentru cele două victime omenești care au apărut, din păcate, în urma acestui incident. Este extrem de important, încă o dată, să nu facem speculații, ci să aflăm mai întâi care sunt circumstanțele exacte ale incidentului, după care sigur că putem să ne pronunțăm. Dar este clar și este un fapt că situația de securitate agravată de războiul pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei și aceste atacuri inadmisibile pe care Rusia le face asupra infrastructurii civile din Ucraina trebuie să înceteze, pentru că, iată, ele produc suferințe extraordinare pentru poporul ucrainean, afectează infrastructura civilă și, în acest fel, se încearcă să se afecteze reziliența societății ucrainene și, în același timp, capacitatea de a susține efortul de luptă al Guvernului ucrainean. Sunt convins însă că Ucraina va reuși să continue efortul său de a face față, cu eficiență, agresiunii ruse. Acestea sunt elementele pe care le avem până în acest moment. Suntem, de asemenea, în contact cu partenerul polonez, partener strategic și aliat în cadrul NATO.

Reporter: E posibil ca situația să escaladeze și să fie activat Articolul 5?

Bogdan Aurescu: Nu putem să facem astfel de speculații în acest moment.

Reporter: Dar pe linie diplomatică, domnule ministru, am putea noi, Uniunea Europeană, NATO, să mai facem ceva în acest moment?

Bogdan Aurescu: Încă o dată, după această reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, se vor elucida, cel puțin, informațiile care sunt la acest moment. Să vedem care sunt evaluările care apar în urma acestei discuții. Eu sunt informat cu privire la ce se întâmplă, în timp real, dacă vreți, dar este important să așteptăm finalul acestei reuniuni și apoi putem să discutăm despre ceea ce se poate face mai departe.

Reporter: În comunicarea pe care ați avut-o cu partenerii polonezi, au existat solicitări specifice din partea lor?

Bogdan Aurescu: Nu, nu au existat solicitări specifice. De asemenea, am luat notă de declarațiile pe care și Președintele Biden, și Președintele Duda le-au făcut. Trebuie să facem apel la calm și să examinăm cu atenție toate circumstanțele.

Reporter: Se impun măsuri suplimentare și pentru granițele țării noastre?

Bogdan Aurescu: Încă o dată, nu facem speculații în acest moment. Orice fel de ipoteze trebuie să fie, în momentul de față, puse deoparte, până când avem exact rezultatele discuțiilor.

Reporter: În privința Comunicării Comisiei Europene, pe care o va face astăzi, referitor la aderarea României la Schengen, aveți mai multe amănunte? Știm că va fi una extrem de pozitivă, dacă putem spune așa, pentru eforturile României.

Bogdan Aurescu: Din informaÈ›iile pe care le am, Comunicarea urmează să fie publicată foarte curând, dacă nu cumva a fost deja publicată. Va fi prezentată după È™edinÈ›a Colegiului Comisarilor È™i pot să vă spun deja – pentru că noi È™tim care este textul raportului care va fi publicat împreună cu acest text – că, într-adevăr, rezultatul este foarte pozitiv È™i evaluarea este foarte pozitivă È™i reprezintă o confirmare, încă o dată, a faptului că România este pregătită, din punct de vedere tehnic, să adere la spaÈ›iul Schengen. Este, în acelaÈ™i timp, È™i un mesaj foarte puternic din punct de vedere politic, pentru că, aÈ™a cum cu siguranță se va arăta în această Comunicare, România îndeplineÈ™te condiÈ›iile necesare, dar, în acelaÈ™i timp, aderarea României reprezintă È™i un plus evident pentru securitatea spaÈ›iului Schengen. Sunt convins că, de asemenea, vor fi prezentate È™i avantajele care decurg din aderarea României la spaÈ›iul Schengen. Este vorba despre întărirea spaÈ›iului de liberă circulaÈ›ie. Este vorba despre avantaje evidente pentru companii, pentru transportatori, stimularea investiÈ›iilor, creÈ™terea competitivității Uniunii – sunt argumente pe care È™i noi le-am folosit foarte mult în această perioadă.

Reporter: Cât de mult contează că vin mesaje de respingere din partea Suediei și a Olandei?

Bogdan Aurescu: Legat de Suedia, pentru că ați întrebat. După cum știți, e vorba despre un partid de opoziție din Suedia, Partidul Social-Democrat, care a manifestat anumite rezerve. Noi am fost în contact și suntem în contact permanent cu Guvernul suedez. Am discutat inclusiv duminică și luni, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, de mai multe ori, cu omologul meu suedez, care m-a asigurat că Guvernul suedez susține pe deplin aderarea României la spațiul Schengen. De asemenea, se fac demersuri pe foarte multe canale, la nivel guvernamental, la nivelul familiei politice social-democrate, ceea ce iarăși este foarte important. Continuăm demersurile noastre în acest sens. Mai vreau să vă spun, de asemenea, că nu există nicio schimbare de poziție din partea Guvernului suedez actual, așa cum nici Guvernul anterior suedez, care era condus de către Partidul Social-Democrat, nu a spus niciodată că are o opoziție față de aderarea României la spațiul Schengen.

Reporter: Dar din Olanda aveți informații noi? Ați avut discuții cu oficiali?

Bogdan Aurescu: Continuăm, de asemenea, demersurile noastre și pe lângă partea olandeză. De îndată ce vom avea noutăți, cu siguranță le vom prezenta.

Reporter: Știți dacă s-a luat o decizie? Acum câteva zile spuneați că Guvernul nu a luat încă o decizie.

Bogdan Aurescu: Guvernul nu a luat încă o decizie, deci nu există în momentul de față o decizie. V-am spus, când vom avea elemente de noutate, le vom comunica.

Reporter: În ceea ce privește liniile de aprovizionare din România spre Europa de Vest, mai ales în contextul aderării la Schengen și al bombardamentului de ieri, din Ucraina, ce rol joacă țara noastră mai exact, în acest moment?

Bogdan Aurescu: Dacă vă referiÈ›i la liniile de aprovizionare cu mărfuri, ele nu sunt afectate. AÈ™a-numitele „coridoare de solidaritateâ€, care includ È™i România – eforturile pe care noi le-am făcut, cu peste 6,5 milioane de tone de cereale transportate prin România – ele continuă să fie utilizate È™i, dacă aÈ›i observat săptămâna trecută, există chiar eforturi din partea instituÈ›iilor europene, din partea Comisiei Europene, de a întări cu fonduri suplimentare acest efort pe care îl facem È™i noi, È™i alte state care sunt implicate în ajutarea Ucrainei să faciliteze tranzitul de grâne. AÈ™teptăm cu interes momentul la care va expira Acordul privind iniÈ›iativa de transport al grânelor prin Marea Neagră – Black Sea Grain Initiative. Este foarte important ca acest acord să continue să funcÈ›ioneze pentru că, dacă România a transportat, de exemplu, peste 6,5 de milioane de tone, prin acest Acord au fost transportate deja, cred, aproximativ 10 milioane de tone de cereale. ÃŽn total, Solidarity Lanes – deci „coridoarele de solidaritate†– au transportat aproximativ 14,5 milioane de tone. Deci puteÈ›i să faceÈ›i o comparaÈ›ie, să vedeÈ›i care a fost contribuÈ›ia È™i efortul României – consistent, foarte apreciat, de altfel, în acest sens.

Reporter: Din 14 milioane, doar 10 au fost ale României?

Bogdan Aurescu: Nu, încă o dată. 14,5 milioane de tone – coridoarele de solidaritate, din care peste 6,5 milioane de tone transportate prin România. Separat, prin Black Sea Grain Initiative, în jur de 10 milioane de tone. Deci vă dați seama care este efortul României, raportat proporțional fie la una, fie la cealaltă dintre cele două inițiative.

Reporter: Ne puteți spune cu cât cresc costurile produselor, în Uniunea Europeană, tocmai din cauză că România nu e membră Schengen?

Bogdan Aurescu: Noi nu cred că trebuie să privim lucrurile dintr-o astfel de perspectivă. Trebuie mai degrabă să fie făcută o evaluare cu privire la cu cât scad costurile în urma aderării României la spațiul Schengen. Tocmai vă spuneam despre avantajele pe care o astfel de aderare le prezintă, nu doar pentru România, ci pentru Uniunea Europeană în ansamblul său. România a fost și este foarte eficientă, așa cum arată și raportul misiunii de evaluare care a fost în România la începutul lunii octombrie. În ceea ce privește gestionarea migranților, suntem foarte eficienți din acest din acest punct de vedere. Și ieri, la Budapesta, și omologul meu ungar, și premierul Viktor Orban spuneau același lucru – și știți cât de sensibilă este Ungaria față de chestiunea migrației. De asemenea, suntem foarte eficienți și am fost foarte eficienți și vom continua să fim foarte eficienți în ceea ce privește intrarea și gestionarea refugiaților ucraineni care, iată, peste 2,8 milioane, au intrat în România și au fost tratați foarte bine, iar toată lumea a apreciat în mod corespunzător efortul României. Toate aceste elemente se cuantifică într-o creștere a securității Uniunii Europene în ansamblu, prin eforturile României care, cu siguranță, trebuie să intre în spațiul Schengen. Vă mulțumesc.

 

Sursa: Declarațiile de presă ale ministrului Bogdan Aurescu înainte de participarea la evenimentul internațional “Euro-Atlantic Resilience Forum – Black Sea Perspectives”