Luni, 28 Nov 2022

Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prim-ministrul Republicii Serbia, Ana Brnabić

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Serbia, Ana Brnabić.

Cei doi oficiali au abordat aspecte legate de necesitatea revigorării dialogului bilateral și a creșterii nivelului de ambiție în ceea ce privește cooperarea sectorială. Șeful Guvernului a indicat potențialul generos oferit de oportunitățile de intensificare a cooperării economice. Totodată, a punctat importanța deosebită a implementării proiectelor în domeniul conectivității energetice și de transport, prin dezvoltarea interconectorului de gaz România-Serbia și punerea în funcțiune a conexiunii autostrăzii Timișoara – Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin. De asemenea, avansarea proiectelor de transport feroviar și fluvial rămân importante pentru contactele între cetățeni, dar generează și beneficii pentru economie. 

În ceea ce privește aspectele legate de comunitatea românească din Serbia, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat aprecierea deosebită pentru decizia autorităților sârbe de a ceda fără condiții complexul “Luceafărul” din localitatea Vârșeț în proprietatea statului român. Premierul României a subliniat că acest demers va contribui la avansarea relației bilaterale și a colaborării sectoriale, reiterând interesul părții române pentru deschiderea de Institute Culturale între cele două țări.

În schimbul de opinii dintre cei doi oficiali, au fost abordate și modalitățile de sprijinire a parcursului european al Republicii Serbia. Premierul Ciucă a reconfirmat angajamentul României pentru susținerea avansării Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, insistând asupra importanței reformelor și consolidării capacității administrative. 

În ceea ce privește stabilitatea în regiunea Balcanilor de Vest, mai ales în contextul agresiunii rusești din Ucraina, Șeful Guvernului a salutat acordul recent facilitat de Uniunea Europeană în dialogul Belgrad – Priștina. În acest context, flexibilitatea și capacitatea de compromis a părților sunt esențiale pentru climatul de stabilitate în regiune.

Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prim-ministrul Republicii Serbia, doamna Ana Brnabić