Marți, 29 Nov 2022

Galerie foto

***

COMUNICAT DE PRESĂ


Primirea de către prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a ministrului pentru afaceri externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, James Cleverly

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe ministrul pentru afaceri externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, James Cleverly.

Întâlnirea a avut ca principale teme situația de securitate regională, războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova. Un punct important al întrevederii s-a referit la relațiile bilaterale între Marea Britanie și România, care merită atenția deosebită a celor două părți.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a  menționat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei și Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește exporturile de cereale și susținerea cu produse energetice. În acest context, premierul a menționat că România asigură Republicii Moldova 80-90% din necesarul de energie.

În planul relațiilor bilaterale, a fost remarcată Declarația Comună vizând consolidarea Parteneriatului Strategic și adaptarea sa la realitățile noului statut al Regatului Unit, determinat de retragerea din UE, precum și la evoluțiile internaționale de actualitate. Acest document bilateral urmează să fie încheiat în curând și va acoperi domenii importante de cooperare precum securitate și apărare, cyber, energie și noi tehnologii, respectiv relațiile investiționale, de afaceri.

Prim-ministrul României a punctat importanța clarificării statutului cetățenilor români care au ales să rămână în Marea Britanie ca rezidenți, având în vedere drepturile lor de cetățeni europeni.

Ministrul pentru Afaceri Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, James Cleverly, a apreciat cooperarea bilaterală excelentă și a subliniat că proiectele comune trebuie continuate, indiferent de aspectele ce caracterizează relațiile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie.

În plus, ministrul James Cleverly a dat asigurări că românii sunt bineveniți în Marea Britanie, la fel ca toți cetățenii europeni, și a remarcat profesionalismul lor și ușurința de a se integra în societatea britanică.

Înaltul oficial britanic a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei și Republicii Moldova și a arătat deplina deschidere pentru cooperarea bilaterală în scopul sprijinirii, în continuare, a celor două state.

Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu ministrul pentru Afaceri Externe al Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, James Cleverly