Ambasada României din Spania anunţă că, începând cu data de 9 octombrie, la orele 11:30, se reiau activităţile organizate pentru copii, la sediul Ambasadei României la Madrid, sub îndrumarea scenografei Romana Preoteasa.

Copiii sunt asteptaţi în fiecare sâmbătă, între orele 11:30 – 13:00, la atelierul de plastică, unde vor pregăti lucrări pentru noi expoziţii şi pentru participarea la diferite concursuri. „Reamintim că, anterior, copiii au realizat o serie de expoziţii având ca temă Ziua Națională a României, Ziua Europei sau Ziua Mamei, la sediul Ambasadei, al Institutului Cultural Roman de la Madrid, la CEPI Coslada sau CEPI Alcala de Henares și au câștigat în 2008 o serie de premii la concursul “Carmen Holgueras”. Obiectivul general al atelierului de plastică este dezvoltarea sensibilităţii artistice şi conştientizarea actului artistic prin intermediul diferitelor tehnici picturale, grafice, sculpturale şi non convenţionale. Încurajăm pe această cale înscrierea copiilor din comunitatea româneasca la acest atelier„, se precizează într-un comunicat al Ambasadei.

Înscrierile se pot face la adresa de email: camelia.teodorescu@embajadaderumania.es sau la telefon: 913.501.881. Participarea este gratuită.