Papa Benedict al XVI-lea şi-a încheiat ieri vizita în peninsulă cu îndemnul ca „Spania să traiască precum o familie”. El a vizitat orasele Santiago de Compostela si Barcelona, unde s-a rugat sfantului Iacob si a binecuvantat catedrala Sagrada Familia, creatie a arhitectului catalan Antonio Gaudi. Astfel, catedrala a devenit bazilică.
Suveranul Pontif a spus la plecare ca va reveni în Spania anul viitor, la Madrid, cu ocazia Zilei mondiale a tineretului. Aceea va fi a treia vizita din cadrul pontificatului lui Benedict al XVI-lea într-o tara care a fost bastion al catolicismului si care acum este obiect de îngrijorare pentru ierarhii bisericii. De altfel, în aproape toate discursurile sale, Suveranul Pontif a mentionat fie reevanghelizarea Europei si implicit a Spaniei, fie apararea casatoriei traditionale si a vietii, criticand legile laice promovate în ultimii ani de guvernul socialist.
Insotit de familia regala pana la scara avionului, dupa ce a avut o foarte scurta intalnire cu premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero, papa a parasit Spania, unde a venit ca pelerin la Santiago de Compostela, a sfintit Sagrada Familia in Barcelona si a binecuvantat un centru de ingrijire pentru persoane cu handicap. Pe parcursul vizitei, atat la Santiago, cat si la Barcelona, s-au vazut miscari de protest împotriva prezentei Papei ale organizatiilor laice, dar si ale celor ale homosexualilor. Securitatea a fost asigurata de 10 mii de agenti ai politiei nationale, garzii civile si garzii catalane si vizita a costat aproximativ 4 milioane de euro.