Institutul Hispano- Român și Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci au plăcerea de a vă invita joi, 11 mai 2023, la vernisajul celei de-a treia expoziții organízate artistului Tiberiu Mateescu, intitulată „Amintiri din Viitor”.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 11 mai 2023, la ora 16:00, la sediul muzeului tecucean din strada 1 Decembrie 1918, nr. 36. De asemenea, tablourile vor fi expuse în perioada mai-iulie 2023, cu posibilitatea de a fi achiziționate de vizitatori la finalul perioadei de expunere.
Prin intermediul acestei expoziții, Tiberiu Mateescu împărtășește viziunea proprie asupra lumii și a viitorului în operele sale de artă . Lucrările expuse sunt o combinație interesantă între modernism și artă , reflectând o abordare inovatoare a peisajelor citadine și a vederilor marine.
Tiberiu Mateescu s-a născut în Târgoviște în 1987, este un om îndrăgostit de natură, muzică și pictură. A absolvit Facultatea de Design în Castellón de la Plana, unde locuiește și în actualitate. În prezent se află pe parcursul unui drum al creației artistice, al experimentării, al descoperirilor și al expozițiilor de pictură. Încă din anul 2013 a participat la diferite expoziții alături de alți artiști, dar și la expoziții personale, în diferite orașe în Spania (Castellón, Benicassim, Sevilla, Madrid), cum și în Franța, Italia și desigur România.
Această expoziție marchează continuarea colaborării între Institutul Hispano-Român și Muzeul de Istorie “Teodor Cincu” din Tecuci și reprezintă o nouă oportunitate pentru a promova arta contemporană și a sprijini artiștii români din Diaspora. Este încă un pas important în vederea construirii de punți culturale între țara de origine a artiștilor și comunitățile din străinătate care se bucură de operele lor de artă.