Copiii care au fost luaţi ostatici în această dimineaţă, de un tânăr de 17 ani, înarmat cu mai multe săbii, au fost eliberaţi după cum informeazaă rtve.es, care citează surse din cadrul poliţiei franceze. Din primele informaţii, se pare că negociatorul poliţiei a reuşit să-l convingă pe tânărul de 17 ani, despre care se crede că are probleme psihice, să elibereze toţi ostatecii, unul câte unul.

Sechestratorul a luat ostatici, în această dimineaţă, la prima ora 20 de copii de la o grădiniţă din Besancon, în estul Franţei. Copiii au vârste între 4 şi 6 ani şi au fost eliberaţi pe rând, iar 5 copii au rămas ostatici până la sfârşitul sechestrării. Nu se cunosc încă motivele care l-au determinat pe autor să ia ostatici în această dimineaţă la grădiniţa Charles Fourier din Besancon.

Autorităţile franceze afirmă că atmosfera a fost destul de calmă şi părinţii copiiilor sechestraţi au primit asistenţă psihologică.