Câteva sute de crescători de animale din toată ţara au protestat ieri, 28 octombrie, în Bucureşti, faţă de neacordarea subvenţiilor pe cap de animal. Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanţelor şi Palatului Cotroceni au fost luate cu asalt de fermierii care nu au primit încă plata acestora. După ce li s-a propus de către miniştrii guvernului demis plata unei părţi din suma care trebuia acordată până la sfârşitul acestei luni, restul urmând a se achita anul viitor, fermierii au primit promisiuni de la preşedintele Traian Băsescu că se va găsi o soluţie pentru ca tranşa a doua a subvenţiilor să poată fi plătită în luna decembrie. Guvernul a suplimentat săptămâna trecută fondurile pentru agricultură, pentru a se putea plăti 200 din cei aproape 550 de lei, cât este valoarea subvenţiei pe cap de bovină. Plata la nivel naţional a subvenţilor pe cap de animal se ridică la 770 milioane de lei pentru bovine şi la peste 300 de milioane pentru ovine şi caprine. 

 

Ministrul interimar al agriculturii, Radu Berceanu, le-a solicitat crescătorilor de animale să accepte ca în 2009 să fie acordată doar o treime din subvenţia la bovine şi ovine, iar restul plăţilor să fie efectuate în primele două luni din 2010. Ministrul a explicat că bugetul nu permite acum alocarea tuturor banilor, dar,  potrivit deciziei de săptămâna trecută a guvernului, se acordă acum o primă tranşă de 200 de lei pe cap de bovină din plafonul de 571, iar pentru ovine se va plăti, de asemenea, 35% din plafonul maxim de 44 de lei convenit la nivelul Uniunii Europene.

Fostul ministru PSD al agriculturii, Ilie Sârbu, nu se simte vinovat pentru situaţia actuală, susţinând că  toate condiţiile pentru plata agricultorilor au fost îndeplinite în timpul mandatului său.

Singurele certitudini în acest moment sunt că prima tranşă, în valoare de 15 lei pe cap de animal, va fi acordată începând din 2 noiembrie, când va intra în plată şi prima tranşă, de 200 de lei, din subvenţia pe cap de bovină, care va fi achitată până în data de 15 noiembrie.

Peste 500 de fermieri protestau încă ieri seară în faţa Palatului Cotroceni, după ce manifestaseră şi în Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de rezultatele discuţiilor cu reprezentanţii guvernului. Ei au avertizat că vor ieşi în stradă, în fiecare miercuri, până când vor primi subvenţiile promise de Guvern, cerând ca până la alegeri să fie făcută integral plata subvenţiilor promise. Dacă nu li se va respecta acest drept, crescătorii de animale vor continua acţiunile de protest în toată ţara, urmând a picheta sediile prefecturilor şi chiar a bloca drumurile naţionale, avertizând guvernanţii că săptămăna viitoare vor veni cu sute de animale pe străzile capitalei, paralizând circulaţia, dacă discuţiile se vor încheia fără rezultate.