Pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie şi 6 decembrie, Ministerul Afacerilor Externe va organiza 294 de secţii de votare pentru românii din afara graniţelor, respectiv cu peste 100 mai multe decât la alegerile precedente. Cetăţenii români din străinătate vor putea vota pe baza următoarelor documente: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar şi titlul de călătorie.
Pentru a se informa asupra modului de votare, românii cu acces la internet pot accesa un spot postat pe YouTube la adresa: http://www.youtube.com/maeromania, care prezintă modalităţile de vot la prezidenţiale şi la referendumul din 22 noiembrie. Spotul rulează şi pe monitoarele companiei din cadrul aeroportului Internaţional „Henri Coandă”. Informaţii suplimentare pot fi urmărite pe contul de Twitter al MAE, link: http://twitter.com/MAERomania, precum şi pe pagina de Facebook a MAE, link: http://www.facebook.es/pages/Bucharest-Romania/Ministry-of-Foreign-Affairs-Romania/151413047167.