In conformitate cu specificarile calendarului electoral, Francisco Camps, presedintele Generalitat Valenciana, a dizolvat Parlamentul autonomiei (les Cortes) in vederea alegerilor din 22 mai. Campania electorala va fi pe durata a 15 zile, intre 6 si 20 mai, iar sesiunea constitutiva a noului Parlament valencian va fi pe 9 iunie dupa ce se vor cunoaste rezultatele alegerilor celor 99 de deputati.
La aceste alegeri vor putea vota si cetatenii din tarile Uniunii Europene precum si cei care apartin tarilor cu care Spania a semnat acorduri de reciprocitate, dar numai la cele municipale. Conditia este sa se fi inscris in prealabil in Registrul Electoral pentru straini si sa fie inregistrati la primarie.
Acordarea dreptului de vot cetatenilor straini la alegerile locale a inceput prin anii 1960-1970 in tari ca Danemarca, Irlanda si Suedia. Acest moment corespunde unei schimbari in filosofia drepturilor politice. Pana atunci dreptul de vot era conditionat de apartenenta la natiune. Comunitatea politica si comunitatea nationala se suprapuneau.
Din ratiuni de largire a drepturilor politice la noile categorii de cetateni criteriul national a facut loc criteriului de rezidenta. Se produce ceea ce s-a numit o teritorializare a drepturilor politice. Pentru acest motiv, de exemplu, noua reforma a legii electorale din Spania ii exclude de la alegerile municipale si autonomice pe spaniolii emigrati care nu mai locuiesc in Spania.