#ComisiaEuropeana – Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Bulgariei (INFR(2023)2143), Ciprului (INFR(2023)2144), Cehiei (INFR(2023)2145), Estoniei (INFR(2023)2146), României (INFR(2023)2147) și Austriei (INFR(2023)2142), pentru a remedia deficiențele în transpunerea Directivei 2008/98/CE privind deșeurile (Directiva-cadru privind deșeurile), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/851.
Directiva modificată stabilește ținte obligatorii din punct de vedere juridic privind reciclarea și pregătirea pentru reutilizarea deșeurilor municipale. De asemenea, aceasta impune statelor membre să își îmbunătățească sistemele de gestionare a deșeurilor și eficiența folosirii resurselor. Termenul pentru transpunerea de către statele membre a dispozițiilor Directivei (UE) 2018/851 în legislația lor națională a expirat la 5 iulie 2020. Statele membre în cauză nu au transpus-o corect până în prezent.
Legile din Bulgaria transpun în mod incorect dispoziții privind cerințele minime pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor, monitorizarea și evaluarea măsurilor de prevenire a generării de deșeuri și colectarea separată a textilelor, care urmează să fie instituite până la 1 ianuarie 2025.
Legislația cipriotă prezintă deficiențe legate de documentele justificative conform cărora au fost efectuate operațiunile de gestionare a deșeurilor.
Cehia prezintă deficiențe în ceea ce privește aspectele cerințelor minime generale pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor. De asemenea, aceasta transpune în mod inadecvat normele privind colectarea separată și deșeurile periculoase provenind din gospodării.
În ceea ce privește Estonia, cerințele privind prevenirea generării de deșeuri alimentare și a aruncării de gunoaie nu au fost transpuse integral, precum și cele privind monitorizarea și evaluarea măsurilor de reutilizare și de prevenire a deșeurilor alimentare. În plus, nu au fost transpuse mai multe aspecte ale schemelor de răspundere extinsă a producătorilor.
Deficiențele legislației române sunt legate de încetarea statutului de deșeu, de răspunderea extinsă a producătorilor, de derogarea de la modelul de partajare a responsabilității financiare și de măsurile stabilite pentru prevenirea generării de deșeuri.
Deficiențele din Austria se referă la încetarea statutului de deșeu, la calcularea țintelor de reciclare și de „pregătire pentru reutilizare”, la interzicerea amestecării deșeurilor periculoase și la planul de gestionare a deșeurilor.
Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Context
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.RO•••
Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.