#ComisiaEuropeana – Împreună, cele trei instituții lansează proiectul „Dezvoltarea unui cadru general de competențe digitale pentru funcționarii publici”, menit să elimine lacunele actuale în materie de competențe și să sprijine obiectivele de digitalizare ale României și ale UE.
Comisia Europeană, Banca Mondială și Guvernul României [prin intermediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și al Institutului Național de Administrație (INA)] colaborează pentru a consolida competențele digitale ale funcționarilor publici din România. Împreună, cele trei instituții lansează proiectul „Dezvoltarea unui cadru general de competențe digitale pentru funcționarii publici”, menit să elimine lacunele actuale în materie de competențe și să sprijine obiectivele de digitalizare ale României și ale UE. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin instrumentul de sprijin tehnic și se va desfășura până în ianuarie 2026.
„O administrație pregătită pentru mediul digital are nevoie de funcționari publici cu un set adecvat de competențe digitale. Așteptăm cu interes să dezvoltăm, împreună cu Banca Mondială și cu autoritățile române, un model de succes în materie de competențe digitale care să fie de folos nu numai funcției publice române, ci și să servească drept exemplu pentru alte state membre ale UE care urmăresc să aibă o administrație pregătită pentru mediul digital. DG REFORM este mândră să continue sprijinul îndelungat pe care îl acordă reformelor structurale ale administrației publice din România”, a declarat Kjartan BJÖRNSSON, director adjunct și șeful unității „Guvernanță și administrație publică”, Comisia Europeană.
În strânsă colaborare cu Direcția Generală Sprijin pentru Reforme Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene și cu instituțiile beneficiare, Banca Mondială va oferi sprijin tehnic Guvernului în mai multe domenii esențiale. Printre acestea se numără conceperea unui cadru de competențe digitale și sprijin pentru pregătirea testării și introducerii acestuia, pe baza unor modele care au avut succes în contexte similare și cu adaptări pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale funcției publice din România. Acest efort vizează modernizarea administrației publice române prin îmbunătățirea capacităților digitale, pe baza rezultatelor demonstrate ale Băncii Mondiale în ceea ce privește facilitarea transformării și reformei digitale. De asemenea, se va acorda sprijin tehnic pentru programe de consolidare a capacităților care să asigure implementarea eficace a cadrului de competențe digitale în România, precum și obținerea de învățăminte pentru introducerea unui cadru similar de competențe digitale în alte state membre ale UE.
„Banca Mondială are plăcerea de a continua să sprijine Guvernul României în ceea ce privește construirea unei administrații publice de înaltă performanță, în conformitate cu noul nostru cadru de parteneriat pe cinci ani pentru România. Asistența tehnică acordată anterior de Banca Mondială a ajutat guvernul să dezvolte un cadru de competențe pentru funcția publică, ceea ce a reprezentat o etapă importantă către un management al resurselor umane bazat pe competențe în administrația publică din România. Cadrul de competențe digitale care va fi dezvoltat prin acest parteneriat urmărește să ajute la avansarea ambițiilor României de a moderniza administrația publică prin îmbunătățirea capacităților digitale, în conformitate cu obiectivele naționale și cu cele ale UE”, a declarat Alanna SIMPSON, manager de țară interimar pentru România, Banca Mondială.
„Managementul resurselor umane în administrația publică trebuie revitalizat, pentru a atrage și a păstra persoane talentate în cadrul administrației publice și pentru a le oferi oportunități de dezvoltare, un mediu de lucru și o infrastructură adecvate pentru încurajarea performanței la cel mai înalt nivel. Agenția Națională a Funcționarilor Publici a inițiat o reformă amplă în acest sens. Toate eforturile noastre se îndreaptă în direcția unei administrații publice orientate către cetățeni, înglobând tranzițiile prin care trecem, viteza evoluțiilor digitale generând o nevoie din ce în ce mai urgentă de adaptare a sectorului nostru public. Eforturile noastre constante continuă în direcția dezvoltării profesionale a funcționarilor publici: după introducerea cadrului de competențe în sistemul românesc, continuăm să îl consolidăm cu acele competențe digitale care sunt esențiale pentru transformarea provocărilor digitale în oportunități de dezvoltare”, a declarat Vasile-Felix COZMA, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
„Autoritatea pentru Digitalizarea României se alătură eforturilor de dezvoltare a competențelor digitale în sectorul public și își bazează contribuția pe activitatea și pe constatările sale anterioare relevante recente, pe proiectele actuale de digitalizare, precum și pe evoluția viitoare a tehnologiei. Cunoștințele, aptitudinile și competențele digitale din toate sectoarele economice și de la toate nivelurile societății sunt esențiale pentru sprijinirea competitivității naționale. Administrația publică este invitată să contribuie în mod semnificativ și grabnic la atingerea acestui obiectiv, dată fiind evoluția rapidă a tehnologiilor digitale și a așteptărilor societății în ceea ce privește serviciile publice moderne”, a declarat Dragoș-Cristian Vlad, președintele autorității.
„În cadrul INA, ne dedicăm nu numai să ținem pasul cu transformarea digitală, ci și să modelăm activ viitorul administrației publice. Considerăm că înzestrarea funcționarilor noștri publici cu competențe digitale avansate este piatra de temelie a creării unui guvern flexibil și inovator. Această inițiativă reprezintă un pas important către construirea unei administrații orientate spre viitor, capabilă să furnizeze servicii publice mai inteligente și mai eficace. Viziunea noastră este să punem bazele unui sector public avansat din punct de vedere digital care să anticipeze și să îndeplinească cerințele de mâine”, a declarat Ioana-Roxana MELENCIUC-IOAN, președinta Institutului Național de Administrație (INA).
Mai multe informații despre instrumentul de sprijin tehnic