Au venit și alegerile cu temerile, cu dezbaterile, cu acuzele, cu aranjamentele, cu baloanele și cu muzica lor. Sunt un moment de autointerogare, de emoție, de competiție, de animare și mobilizare. Alegerile, ca act colectiv, sunt ca o sărbătoare, o rupere a monotoniei. Sunt un act provocator în care fiecare simte nevoia să se exprime cu speranțele și disperările lui. Și cum spunea Freud, partea frumoasă a unei sărbători constă în pregătirea ei, nu în celebrarea propriu-zisă.
Aud mereu români de aici din Valencia care îmi spun îngrijorați sau blazați, depinde de temperamentul fiecăruia: „nu știu cu cine să votez”. Acest lucru mă miră. Cum au ajuns acești oameni să se îndoiască de toate mesajele politice și să nu se simtă reprezentați de nimeni. Și dacă există acest electorat „liber” de ce nu apare cineva care să-l capteze și să ia puterea pe baza voturilor lui? După discuții privind crezurile lor ideologice mi-am dat seama că de fapt nu este vorba de un electorat „disponibil”, ci de un electorat care a făcut din indecizie și opoziția la politică un comportament politic. Problema nu este că nu se identifică cu nicio valoare politică existentă, ei refuză complet politica. Nu este un electorat nereprezentat, ci nereprezentabil. Ei nu știu niciodată cu cine să voteze, indiferent de oferta electorală. Când spun că nu știu cu cine să voteze trebuie înțeles că le e frică să voteze. În măsura în care să votezi înceamnă să iei o decizie, alegătorii români se instalează definitiv în indecizie.
O variantă și mai bizară de atitudine față de alegeri, dar din aceeași gamă, este aceea propagată de unii lideri de opinie din Castellon sau din Barcelona. Am primit zilele acestea un mesaj pe email de la Casa România din Barcelona prin care sunt sfătuit să merg la alegeri dar să nu votez. Să dau buletinul în alb. I-au spus „campania vot în alb”. Nu sună rău! Albul este culoarea purității și inocenței. Din acest motiv „candidații” în Roma antică se îmbrăcau în alb, de unde și numele lor, de la „candidus” = „alb”. Așadar, dacă avem oameni în alb, să avem și voturi în alb. Nu trebuie uitat însă că și ceața este albă. Această campanie este promovată de o recent nou înființată Mișcare a Românilor din Europa din care fac parte Partidul Românilor din Spania și Casa România din Catalunya. Ce spun ei?
„De ce Votul în alb? Pentru că nu există în acest moment, în opinia noastră o alternativă credibilă! Este democratic, legitim şi legal. Exprimă în acelaşi timp dorinţa de participare. Votul în alb nu se contabilizează în contul niciunui candidat!”.
„Dacă vrei democraţie votează în alb! Trimite-i pe toţi acasă! România are nevoie de o reformă totală şi radicală a clasei politice actuale, compusă în mare parte din scandalagii, chiulangii, acuzaţi de corupţie, care au blocat progresul real al ţării în ultimele două decenii! Din păcate acea minoritate onestă a oamenilor politici, este absorbită de sistem!”.
În realitate, oricâte voturi în alb s-ar strânge, nu vor trimite pe nimeni acasă. În schimb, cei care votează în alb se vor deranja total degeaba să iasă din casă. Absurdul provine din faptul că ești îndemnat să-ți exerciți un drept într-o formă nulă, fără efecte și care rămâne practic foarte puțin vizibilă. În schimb, care se consideră a fi eficientă, capabilă de a reforma clasa politică. Cine își imaginează că scandalagii, chiulangii și corupții vor avea sensibilitatea să perceapă votul în alb ca pe o somare la a deveni oameni de treabă? Votul în alb poate deveni chiar un vot în favoarea lor din partea unui electorat confuz și fără vlagă, care participă la maraton dar leșină înainte de linia de sosire. În realitate, este un vot care nu îi deranjează prea mult.
Indecizia, spun psihologii, este legată de insecuritatea intelectuală a persoanei. Teama de a ne înșela ne face ezitanți, anxioși și reținuți. Responsabilitatea de a lua o hotărâre ni se pare greu de suportat. Atunci devenim necolaborativi, ne căutăm o poziție superioară, de critici, invulnerabilă, comodă și care nu ne angajează.
Alegătorul român din diaspora este și el un alegător timid, bântuit de frica de a nu da greș. Alegerile sunt în această viziune o loterie la care alegătorul român este continuu ghinionist. Deziluzia este aproape inevitabilă la sfârșitul fiecărui ciclu politic. Dezamăgirea nu este cauzată neapărat de defraudarea politică a alegătorului, cât de iluziile hiperbolice ale acestuia. Alegătorul român din diaspora este încă și mai exigent și iluzionat deoarece el se confruntă zilnic cu o imagine negativă a României care îi afectează direct viața personală. Prin urmare, el nu știe dacă să mai aibă încredere să ceară politicienilor din România miracolele de care ar fi nevoie. Motiv pentru care devine pesimist, inactiv, indecis, votofob.
