Ma gandesc la tristetea Majestatii Sale Regele Mihai I care a primit la fel ca si noi o „tara imprumutata” de la copiii nostri, nu mostenita de la parinti. Este adevarat ca parintii nostri nu ne-au invatat drumul prin furtuna istoriei, la fel cum nu ne-au invatat mai nimic despre Regele Mihai si despre istoria reala a Romaniei.
De aceea astazi, Regele se crede mai roman decat ne dam noi seama si Casa Regala este mult mai romaneasca decat ne vine sa credem. Vreme de cateva decenii, istoria Romaniei a fost falsificata grosolan, iar rezistenta anti-comunista a fost innabusita in sange si in ignoranta. Pentru multi dintre noi, Regele era acel domn pe care-l gaseam la inceputul manualelor vechi, uitate prin podul casei bunicilor.
Parintii nostri, majoritatea, se simteau comozi in comunism. Aparent nu existau diferente de clasa, chiaburii si ciocoii nu mai exploatau pe nimeni. Pe vremea lor, exploatarea o facea partidul si invocarea constanta a suprematiei poporului asupra interesului privat. Individualitatea a fost trecuta in teritoriul ilegalitatii, pentru ca totul trebuia sa fie colectiv si public. Fara intimitate nu existau diferente si nici respect pentru cei care meritau sa fie evidentiati.
Comunismul, o stie toata lumea, a sters particularitatile individuale si a anulat orice individualism de dragul unei alienari colective, in cautarea unei egalitati ideale si gresit inteleasa, intr-o realitate in care toti suntem diferiti. Anuland toate reperele sociale si stergand de pe fata pamantului atat clasa sociala a aristocratilor, cat si pe cea a profesionistilor si a intelectualilor, comunismul din Romania a introdus obligatia egalitatii publice si violarea constanta a intimitatii individului in tot ceea ce inseamna gandire si credinta. Astfel, mojicia a luat locul respectului fata de individ si fata de persoanele de calitate.
Comunismul a reusit asa sa arunce margaritarele porcilor si a redus societatea la nivelul cultural al unei cocini si de aceea astazi avem o societate si o clasa politica lipsite de elite si de respect pentru munca si pentru ierarhia valorilor.
Fara indoiala, dincolo de acuzatiile aberante aduse Casei Regale, Regele Mihai I, ca un martor ilustru al epocii in care Romania era o tara eleganta si prospera, trebuie sa fi simtit in ultimii 20 de ani o mahnire profunda pentru felul in care arata tara mostenita de la parintii nostri.
De aceea poate, incercand sa traducem cuvintele Regelui in incheierea discursului rostit dupa 65 de ani de „ilegalitate publica„, speranta noastra trebuie sa fie in tineri, pentru ca parintii ne-au dezamagit.
Fara indoiala, Regele Mihai este un „bun” al Romaniei de astazi si un privilegiu pe care nu-l vom valorifica niciodata din cauza acestor „parinti” care astazi delapideaza tara. In acelasi timp, revenirea monarhiei la conducerea tarii este inteleasa prost de foarte multi simpatizanti, care vad in aceasta „solutie” drept un nou regim salvator, in care statul-mama sau tata se apuca sa rezolve problemele pe care fiecare noi le neglijeaza, din ignoranta si din convingerea sa trebuie sa vina cineva „sa faca„.
Monarhia asa cum este ea in Spania, dincolo de faptul ca este o dinastie criticata pentru ca traieste din bani publici, are rolul de a oferi un echilibru indispensabil statului spaniol si unei societati in care valorile muncii si recompensei sunt deja cunoscute de toata lumea. Romania ar trebui sa aiba intai o societate civila si „parinti” responsabili, inainte sa aiba o conducere monarhica eficienta, daca aceasta va cere nevoia.
La 90 de ani, Regele Mihai a tinut un discurs memorabil in fata Parlamentului, fara exagerari si cu cuvinte clare, care au descris fidel tara pe care o avem. Mesajul a fost decent, dar critic si confirma inca o data incapatanarea acestei Case Regale de a servi Romania, chiar daca nimeni nu pare sa recunoasca aceste eforturi.
