Pensionarii bugetari trebuie să opteze până pe 9 decembrie între plata pensiei şi continuarea raporturilor de muncă sau a actului de numire în funcţie, dacă pensia netă are un cuantum mai mare decât salariul mediu brut din 2009, respectiv 1.700 de lei. Ei trebuie să declare de asemenea dacă beneficiază şi de alte pensii decât cea din sistemul public şi să decidă pe care dintre ele o menţin în plată. Reglementările privind cumulul pensiei cu salariul de la stat vizează pensionarii care realizează venituri salariale sau asimilate salariilor din exercitarea unei activităţi în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau în baza actului de numire la autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale, regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o entitate administrativ-teritorială.
Beneficiarii dreptului la pensie sunt cei din sistemul public de pensii, pensionarii provenind din rândul cadrelor militare şi al funcţionarilor publici cu statut special din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cei din sistemul de asigurări sociale al avocaţilor sau pensionarii sistemelor proprii de asigurări sociale, ale cultelor recunoscute de lege, precum şi beneficiarii pensiilor de serviciu stabilite prin legi speciale sau statute profesionale.