Proiectul privind combaterea violentei in familie, care prevede ca victima violentei in familie poate cere instantei un ordin de protectie si de restrictie fata de agresor, a fost, in sfarsit, adoptat.
Legea prevede ca violenta in familie se poate manifesta prin violenta verbala, psihologica, fizica, sexuala, sociala sau spirituala.
Victima violentei in familie are dreptul la respectarea personalitatii, demnitatii si vietii sale private, la protectie speciala, la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare, asistenta medicala gratuita, sociala, consiliere si asistenta juridica gratuita.
Potrivit proiectului, victima are dreptul sa se adreseze instantei sa solicite ordin de protectie cu caracter provizoriu, iar instanta poate sa interzica agresorului sa ramana sau sa se reintoarca in locuinta comuna, sa-l oblige pe agresor sa suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecata, cele generate de adapostirea victimei.
Victima poate sa ceara ordin de restrictie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, pastrarea distantei de minim 200 de metri fata de persoana vatamata, interzicerea oricarui contact telefonic, corespondente. Acest ordin de interdictie nu poate depasi 2 ani.
Se vor sanctiona cu amenda intre 1.000 si 5.000 de lei refuzul primirii in adapost sau refuzul de a acorda asistenta medicala victimelor, cu amenda intre 500 si 1.000 de lei refuzul parasirii adapostului in momentul in care conditiile care au determinat internarea au disparut si amenda intre 500 si 1.000 de lei pentru incercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a patrunde in incinta adapostului in care se afla victima.
Deputatul PDL Raluca Turcan, unul dintre initiatorii proiectului, a declarat, dupa vot, ca „in Romania anului 2012, violenta domestica este pedepsita”. Camera Deputatilor, for decizional la acest proiect, a adoptat proiectul de lege la inceputul acestei saptamani.