Fotbalistii romani se intorc in prima divizie spaniola, Primera Division, odata cu sosirea lui Gabriel Torje la Granada.
Romanul de 22 de ani a fost cedat de echipa italiana Udinese si angajamentul sau cu Granada CF a fost confirmat astazi de presedintele clubului spaniol, Quique Pina, care a subliniat pentru cotidianul sportiv AS ca aceasta este o veste foarte buna pentru echipa andaluza.
„La varsta pe care o are Torje este o bijuterie in fotbal si trebuie sa-i multumim ca a dorit sa vina la noi„, a spus Quique Pina. Gabriel Torje este numit de presa spaniola „romanul Messi” , dupa prestatia excelenta pe care a avut-o in cateva meciuri cu echipa nationala a Romaniei.
Sosirea lui Torje la Granada este o veste buna si pentru fotbalul romanesc care a fost lipsit de reprezentanti in prima divizie spaniola odata cu plecarea lui Cosmin Contra de la Getafe.