O echipă a Consulatului României în Comunitatea Valenciană va oferi consultații, asistenţă şi servicii consulare pentru cetățenii români rezidenți în provincia Alicante, în 12 iulie, între orele 13.00 și 18.00 şi în 13 iulie, între orele 10.00 și 13.00, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Vor fi efectuate următoarele categorii de servicii consulare:
- înscriere acte de stare civilă: certificate de naştere, căsătorie, deces, inclusiv traducerile şi legalizările aferente acestora;
- servicii consulare notariale: autentificări procuri, declaraţii etc.; eliberare de certificate, inscripţii consulare, adeverinţe etc.;
- preluare de cereri de verificare a permiselor de conducere auto româneşti (urmând ca verificarea şi emiterea certificatelor să se facă la sediul consulatului);
- eliberare de titluri de călătorie și declarații de călătorie pentru minori: pentru titlul de călătorie, este obligatorie prezența solicitantului în vârstă de peste 14 ani; sub această vârstă, părinţii/părintele/reprezentantul legal trebuie să prezinte o fotografie tip paşaport care să conţină imaginea facială a minorului şi să respecte caracteristicile prevăzute de Legea nr. 248/2005: fără ochelari, cu o expresie a feţei firească, ochii deschişi, privirea spre cameră, imaginea facială să ocupe 70-80% din suprafaţa fotografiei, capul şi faţa descoperite; SE VA EVITA ÎMBRĂCĂMINTEA DE CULOARE ALBĂ, GALBENĂ SAU ALTE CULORI DESCHISE!);
- consultaţii pe teme consulare.
IMPORTANT! Pentru depunerea cererilor de eliberare a pașapoartelor, procedura presupune prezența obligatorie a solicitantului la sediul din Castellón al Consulatului.
Locul desfășurării activităților: Centro Social Gastón Castelló, Calle Del Pino Santo 1, Alicante (zona Parque Público Lo Morant, pe latura Calle de Lugo).
Accesul se face numai în baza programării obţinute personal, nu prin intermediari, de la Consulatul României la Castellón, astfel: prin e-mail la adresa: info@consulatcastellon.e.telefonica.net, prin fax la numărul: 964 257 053, prin telefon la numărul: 964 216 172.
Cetăţenii sunt rugaţi să menţioneze în cerere: numele şi prenumele, tipul de serviciu consular solicitat, localitatea/provincia de domiciliu sau rezidenţă în Spania, un număr de telefon sau o adresă de e-mail pentru contact.
{loadposition publi-in-article}
Pentru documente necesare, taxe consulare şi alte informaţii, vă rugăm să accesaţi pagina de servicii consulare la adresa: http://castellon.mae.ro/node/832