Cele mai cunoscute picturi rupestre ale paleoliticului pot fi admirate din nou la Altamira, după 12 ani. Grota din Cantabria a fost închisă în 2002, din cauza apariției unor microrganisme care începuseră să deterioreze picturile, iar în ultimii ani turiștii au putut să vadă doar o replică a acestora.
În următoarele șase luni, Capela Sixtină a picturii rupestre de la Santillana del Mar va fi vizitată săptămânal de 5 persoane.
Primii vizitatori au fost aleși printr-o tragere la sorți la care au participat 83 de persoane. Norocoșii au fost 3 bărbați și 2 femei, care au admirat timp de 37 de minute cele mai cunoscute picturi ale paleoliticului.
Au fost însoțiți de doi ghizi și au purtat măști, mănuși și un echipament special, ca să fie evitat orice contact cu pereții grotei.
Bizonii de la Altamira vor fi văzuți de 190 de persoane, care participa astfel la un experiment special.
O echipă formată din 48 de cercetători va urmări cum rezistă picturile vechi de 18.500 de ani la schimbările de temperatură, după 12 ani în care Altamira a fost închisă.
Testele care se vor realiza în următoarele luni vor determina ritmul vizitelor în viitor. Peștera Altamira a fost descoperită întâmplător în 1868 și este considerată astăzi una dintre primele grote care păstrează picturi rupestre din paleolitic.
{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}