Vizita ministrului român de Externe la Madrid a fost marcată și de reuniuni cu oficialii spanioli, împreună cu care a fost discutată organizarea unei reuniuni la nivel guvernamental la București.

Titus Corlățean s-a întâlnit la Madrid cu ministrul spaniol de Externe, José Manuel García-Margallo și cu președintele Senatului, Pío García-Escudero.
Una dintre temele de discuție a fost creșterea colaborării pe plan economic și în acest sens au fost analizate detaliile unei întâlniri între miniștri la București.
„Din punct de vedere politic am decis să analizăm posibilitatea unei întâlniri la nivel înalt, probabil înaintea verii, dacă găsim data potrivită pentru premierii noștri. Sunt multe firme spaniole care lucrează foarte bine în România, iar creșterea României este de invidiat si creează posibilități pentru noi firme spaniole”, a declarat ministrul spaniol de Externe, José Manuel García-Margallo.
La rândul său, Titus Corlățean a subliniat „importanța organizării Summit-ului interguvernamental atât ca valoare și investiție politică în relația bilaterală care evoluează excelent, cât și ca mecanism generator de rezultate concrete, mai ales în plan economic”.
Totodată, cei doi oficiali au evidențiat contribuţia semnificativă pe care comunitatea românească o aduce economiei spaniole, precum şi gradul ridicat de integrare a acesteia în societatea spaniolă.
Potrivit biroului de presă al MAE, convorbirile au inclus şi subiecte ale agendei europene de actualitate, inclusiv modalitățile de cooperare pentru promovarea intereselor comune la nivel european și a fost reconfirmat sprijinul Spaniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
De asemenea, cei doi miniştri au abordat evoluţiile din Vecinătatea Sudică şi Estică a Uniunii Europene, cu accent pe situaţia din Ucraina. Au reiterat imperativul asigurării stabilităţii, securităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, cu respectarea deplină a drepturilor tuturor cetăţenilor săi. Au agreat necesitatea unei poziții active, consistente şi unitare a UE în Ucraina.
Totodată, a fost reconfirmat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova prin semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb, cel mai târziu până la sfârşitul lunii august 2014 şi eliminarea obligativității vizelor.
În cadrul întrevederii, au fost abordate şi alte teme de interes comun aflate pe agenda internaţională, cu accent pe relaţia trans-atlantică, evoluţiile din Orientul Mijlociu şi interesul unor prezenţe din ce în ce mai active la nivel politic, economic şi cultural în relația cu statele din America Latină.
Întâlnire cu președintele Senatului Spaniei
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut miercuri, 12 martie 2014, și o întrevedere cu Preşedintele Senatului Spaniei, Pío García-Escudero Márquez.
Cu acest prilej, au fost abordate subiecte de interes comun de pe agenda bilaterală şi europeană. Cei doi interlocutori au relevat priorităţile pentru perioada următoare în relaţia bilaterală, legate de intensificarea cooperării economice şi comerciale. Au evidenţiat bunele relaţii la nivel parlamentar, precum şi necesitatea aprofundării dialogului bilateral pe acest palier. În context, a fost transmisă invitația adresată de către noul preşedinte al Senatului Român omologului spaniol de a vizita România în cursul acestui an.
Ministrul român a exprimat aprecieri pentru politicile spaniole vizând integrarea cetățenilor europeni, adăugând că cetățenii români din Spania, cea mai numeroasă comunitate străină din această ţară, reprezintă un activ valoros al relaţiei bilaterale, o punte de legătură între cele două ţări şi, în acelaşi timp, un catalizator şi forţă motrice a schimburilor umane şi a cooperării bilaterale.
Cei doi demnitari au avut un schimb de opinii privind viitoarele alegeri euro-parlamentare din mai 2014 împărtășind opinia că aceste evoluţii instituţionale vor constitui un test al încrederii cetăţenilor europeni în UE. A fost subliniată importanţa unui mesaj credibil din partea Uniunii în acest context, axat pe promovarea unei agende pro-europene, prin găsirea unor răspunsuri europene la preocupări actuale ale electoratului: creştere economică, crearea de noi locuri de muncă, consolidarea dimensiunii sociale a acţiunii europene, securitate. Totodată, interlocutorii au avut un schimb de opinii asupra evoluțiilor recente din Ucraina.

FOTO:

Ministrul de Externe Titus Corlăţean şi omologul său, José Manuel García-Margallo

Reuniune între Titus Corlăţean și președintele Senatului, Pío García-Escudero.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}