Regele Felipe al 6 – lea a condus pentru prima dată, ca șef al Statului, festivitățile organizate de Ziua Națională a Spaniei. Regele și regina Spaniei au primit onorul forțelor armate alături de fiicele lor, prințesa Leonor și Infanta Sofia.
Felipe și Letizia au ajuns la parada militară de la Madrid cu un Rolls Royce, iar regele a purtat uniforma forțelor aeriene în cinstea aniversării de 75 de ani și însemnele de comandant suprem al armatei.
Ceremonia din acest an a costat 800 de mii de euro și a inclus din nou și demonstrația patrulelor aeriene.
Cel puțin 3000 de militari spanioli au defilat prin fața familiei regale, iar la paradă au fost prezenți atât șeful guvernului, dar și alti reprezentanți ai instituțiilor statului.
Printre oficialii care au lipsit de la festivitățile din Madrid s-au numărat șeful guvernului catalan Artur Mas și cel din Țara Bascilor, Iñigo Urkullu.
În ciuda contextului de tensiune dintre guvernul central și cel din Catalonia, “El Día de la Hispanidad” a fost sarbatorita si la Barcelona, unde mii de persoane au manifestat in favoarea uniunii cu Spania.
{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}