Institutul Cultural Român de la Madrid organizează pe 17 februarie prezentarea cărţii „Lecturas subjetivas, afinidades selectivas” de Dan Munteanu Colán, în colaborare cu editura Ediciones de la Discreta din Spania.
La evenimentul care va avea loc la sediul ICR Madrid, participă, alături de autor, Juan Varela-Portas de Orduña, editor și profesor la Universitatea Complutense din Madrid și Joaquín Rubio Tovar, scriitor și profesor la Universitatea Alcalá de Henares.
Cartea adună o selecție de articole, recenzii, studii și prologuri scrise și publicate în mare parte între 1965 și 2011 în cărți și periodice de cultură sau de specialitate, atât în România, cât și în Spania.
Volumul „Lectura subjetivas. Afinidades selectivas” prezintă, așa cum le numește autorul, „exerciții” de critică lirerară pe care le-a exersat peste 40 de ani în latitudini și contexte diferite, dar întotdeauna cu aceeași subiectivitate inerentă fiecărui individ, pe care le dedică unor nume, mituri şi fenomene literare spaniole și latino-americane precum Cervantes, Góngora, Clarín, Antonio Buero Vallejo, Nicolás Guillén, Alejo Carpentier, Ernesto Sábato şi Mario Vargas Llosa, printre alţii.
Dan Munteanu Colán (1944, Şoşdea) este licenţiat în filologie romanicǎ al Universităţii din Bucureşti cu „Diplomǎ de merit”, doctor în filologie romanicǎ al Institutului de Lingvisticǎ din Bucureşti și, din 1998, profesor de filologie romanicǎ la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria.
A publicat până în prezent 60 de cărţi de lingvisticǎ, criticǎ literarǎ, traduceri literare, dar și gramatici, dicţionare şi manuale și aproximativ 250 de studii, recenzii şi note bibliografice pe teme de lingvisticǎ. Activitatea sa profesionalǎ a fost recunoscutǎ prin acordarea unor importante premii atât în Spania, cât și în țară, printre care Premiul Centenarului Academiei Mexicane pentru lingvistică hispanică și Premiul național de traducere al Ministerului de Cultură din Spania.