Caravanele Regilor Magi care vor împărți cadouri pentru copii vor fi întâmpinate cu măsuri de securitate excepționale în principalele orașe spaniole.
Ca să evite atentatele teroriste de tipul celui produs la Berlin, unde un camion a intrat in casetele târgului de Crăciun, autoritățile au interzis accesul mașinilor de mare tonaj în zona centrală a marilor orașe.
Autovehiculele cu o greutate mai mare de 3500 de kg nu au acces în Madrid și Barcelona, cu excepția celor care sunt folosite pentru serviciile publice.
Controlul va fi realizat și asupra persoanelor care vor conduc carele alegorice ale regilor magi.
Polițiștii vor analiza cazierul șoferilor și aceștia vor fi supuși la teste de alcoolemie.
De asemenea, la Madrid și la Barcelona au fost instalați piloni în anumite intersecții pentru blocarea traficului, iar poliția va opri circulația pe mai multe străzi.
Autoritățile vor scoate mai mulți polițiști pe străzi în toate orașele mari, cu excepția Seviliei, unde nu au fost anunțate măsuri speciale de securitate.
Sosirea Regilor Magi este o mare sărbătoare în Spania și mii de familii cu copii obișnuiesc să-i primească pe străzile pe care trec caravane cu care alegorice din care se aruncă bomboane.