Oficiile Asigurarilor Sociale din Spania – Seguridad Social – se redeschid de astăzi, 25 iunie, cu limite de ocupare.
Accesul se face doar cu programare solicitata telefonic sau prin internet.
Ministerul Incluziunii, Asigurarilor Sociale si Migratiilor din Spania a anuntat ca redeschide majoritatea birourilor pentru public ale Institutului National de Asigurari Sociale si ale Trezoreriei Generale.
Oficiile Asigurarilor Sociale erau inchise de la declansarea starii de urgenta si toate procedurile de pana acum au fost derulate online.
Orarul birourilor va fi de la 9 la 14, de luni pana vineri.
Programarile se pot solicita prin telefon la 901 106 570 sau pe pagina web a institutiei www.seg-social.es.
De asemenea, Trezoreria Generala a Asigurarilor Sociale ofera un ghid online pe pagina sa web in sectiunea „Te ayudamos”, unde vor fi raspunsuri automate la solicitarile cetatenilor, dar vor participa activ si functionari publici de la Seguridad Social.