Președintele rus Vladimir Putin a denunțat, după o lungă întâlnire cu președintele francez Emmanuel Macron, că țările NATO „continuă să inundă Ucraina cu arme”.
„Țările membre NATO continuă să inunde Ucraina cu arme avansate și să aloce resurse financiare considerabile pentru modernizarea Armatei ucrainene, trimit experți și instructori militari”, a subliniat Putin într-o conferință de presă, la finalul discuțiilor cu Macron, potrivit Europa Press.
Putin a explicat că a ridicat această problemă omologului său francez, avertizând în același timp că Rusia „nuva permite Ucrainei să încerce să recupereze Crimeea prin mijloace militare”.
Putin a atras atenția guvernului ucrainean pentru „irosirea” ocaziei de a ajunge la o soluție pașnică privind conflictului din regiunile separatiste din Donbas.
„Kievul continuă să ignore toate oportunitățile pentru o redresare pașnică a integrității teritoriale prin dialogul direct cu Donețk și Lugansk”, a subliniat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Conferința de presă susținută de Emmanuel Macron și Vladimir Putin, la Moscova.
EN DIRECT | Depuis Moscou, suivez la conférence de presse du Président @EmmanuelMacron et du Président de la Fédération de Russie Vladimir Poutine. https://t.co/q9unsfYRqL
— Élysée (@Elysee) February 7, 2022
La rândul său, președintele Franței a spus că urmează o perioadă decisivă pentru criza din Estul Europei.
„Trebuie să reconstruim împreună o soluție concretă pentru că trăim pe părți opuse ale granițelor comune și împărtășite. Așa că săptămânile următoare trebuie să fie dedicate acestui lucru și, în același timp, capacității noastre de a construi securitatea, respectând în același timp pe deplin suveranitatea și independența mai multor țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene sau NATO dar sunt totusi in regiune. Mă gândesc la Belarus, mă gândesc la Ucraina desigur, la Georgia, la Moldova, care sunt, cred, state care merită să-și vadă suveranitatea pe deplin respectată, deoarece contribuie la securitatea noastră colectivă”, a declarat Emmanuel Macron, la Moscova.