Duminică, 27 Februarie 2022
Galerie foto
[Check against delivery]
Nicolae Ciucă: Bună ziua! Situația din Ucraina se deteriorează din cauza intensificării agresiunii militare ruse, iar pe acest fond Guvernul României a decis un nou pachet de măsuri prin care să putem să intensificăm gestionarea situației refugiaților de la granița cu Ucraina și Republica Moldova și, de asemenea, să sprijinim Guvernul de la Kiev și poporul ucrainean, care au nevoie de solidaritate în aceste momente deosebit de grele.
Astfel, în această dimineață, în cadrul task-force-ului care se ocupă de gestionarea situației create de invazia militară rusă în Ucraina, am decis ca o serie de materiale și echipamente să fie trimise în Ucraina. Acestea constau în căști de protecție, vestă antiglonț, muniție, alimente, apă și medicamente, în valoare totală de peste 3 milioane de euro. De asemenea, tot astăzi, la finalul primei părți a sedinței task-force-ului, am decis ca împreună cu membrii Guvernului să mergem să donăm sânge pentru a putea astfel să declanșăm o campanie prin care să putem să venim și să ajutăm răniții din războiul din Ucraina. Este de asemenea important să menționez că, în tot acest efort guvernamental instituțional am fost sprijiniți de societatea civilă și vreau să le mulțumesc în nume personal și în numele Guvernului tuturor cetățenilor români, organizațiilor neguvernamentale, celorlalte instituții care și-au arătat spiritul de solidaritate și voluntari au contribuit la acest efort. La nivelul Guvernului funcţionează o platformă pe care s-au înscris aceşti donatori, aceşti oameni de bine şi în momentul de faţă am reuşit să gestionăm şi să coordonăm toate aceste materiale şi echipamente şi, începând din această seară, vom avea un prim transport care va pleca spre Ucraina. De asemenea, este foarte important să menţionez că, în continuare, îi rog pe toţi cei care vor să facă acest gest de solidaritate să acceseze această platformă și în felul acesta vom putea să direcționăm toate aceste ajutoare acolo unde este nevoie și într-un mod cât se poate de bine coordonat și gestionat.
Ţinând cont de modul în care s-au desfășurat activitățile în aceste patru zile, le cer tuturor membrilor cabinetului să continue să ia măsuri concrete și într-un timp cât mai scurt pentru a putea să gestionăm această situație, începând de la punctele de trecere a frontierei până la cele mai mici detalii în interiorul țării.
Totodată, le cer tuturor membrilor cabinetului şi instituţiilor implicate să fie în măsură să asigure continuitatea serviciului 24 de ore continuu. Vă mulțumesc.