În data de 06.03.2022, în interval orar 00.00-18.00, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 67.257 de persoane, dintre care 24.846 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 9,3 % faţă de acelaşi interval orar din ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 8.184 cetăţeni ucraineni (în ușoară scădere cu 0,8%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 15.167 cetăţeni ucraineni (creştere de 18%).

Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 65.238 de persoane, dintre care 20.207 cetăţeni ucraineni (creștere de 20,9%). 

De la declanşarea acestei crize, până la data de 06.03.2022, ora 18.00, la nivel naţional, au intrat în România 252.322 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 175.887 cetăţeni ucraineni.

Menţionăm că,  a fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor de călătorie și se lucrează la capacitatea maxima a punctelor de trecere a frontierei.

De asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.

#RomaniaStandsforUkraine

Sursa: Traficul la frontieră în data de 06 martie 2022 – ora 18.00