Galerie foto
[Check against delivery]
Dan Cărbunaru: Bună seara, doamnelor și domnilor! Aș vrea să vă prezint concluziile primelor controale efectuate astăzi de către autoritățile statului român. După cum cunoașteți, încă de dimineață, premierul Nicolae Ciucă a convocat la guvern, în cadrul unei ședințe dedicate situației generate de creșterea prețurilor la carburant în cursul zilei de ieri, miniștri din Guvernul României – ministrul energiei, ministrul economiei – dar și reprezentanții structurilor cu atribuții de control în astfel de situații – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Consiliul Concurenței, ANAF. De asemenea, ministrul de finanțe a fost prezent la această întâlnire, secretarul general al Guvernului și șeful cancelariei.
Până la acest moment, pot să vă prezint situația controalelor raportate de aceste structuri. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a controlat peste 70 de stații de carburant pe întregul teritoriu al țării, aplicând amenzi în valoare de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor de carburanți în România, care are pe teritoriul național 215 stații de carburant. Odată cu amenda a fost propus și semnat deja ordinul președintelui ANPC, Horia Constantinescu, ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanți.
Aș vrea să vă mai spun că stația de la Beiuș devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri prin nivelul extrem de ridicat și de nejustificat al prețului practicat a fost amendată cu 35.000 de lei, de asemenea fiind propusă și semnată și în acest caz o decizie de încetare a practicilor comerciale incorecte – mai exact, de fiecare dată când o astfel de decizie este emisă de ANPC, pe lângă sancțiunea dată, pe lângă amendă, implică și revenirea la prețul anterior. De altminteri, în multe dintre aceste situații, după controalele ANPC, s-a constatat faptul că stocuri preexistente, care aveau o anumită valoare la vânzare, au fost comercializate la prețuri mai mari. Repet, era vorba de stocuri preexistente, nu de noi stocuri de carburant. Există încă patru decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte emise pentru alți operatori economici, din Cluj și din Galați, așa cum vă spuneam, ordinul acesta de încetare a practicilor comerciale incorecte implicând revenirea la condițiile comerciale oferite de operatorul economic consumatorilor înainte de momentul respectiv, considerând inspectorii ANPC că nu există temei pentru majorarea de preț practicată de operatorii economici în ultimele două zile. După cum știți, alături de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, și ANAF și Consiliul Concurenței au început verificări. Rezultatele, dată fiind complexitatea examinării acestor documentații, urmează să fie anunțată public, pe măsură ce se finalizează controale de fond începute de aceste instituții. Ministrul de finanțe a dispus Direcției Generale Antifraudă din cadrul ANAF, demararea unei ample acțiuni de verificare a pieței combustibilului din România, în conformitate cu atribuțiile legale ce-i revin și sunt peste 100 de echipe constituite în acest sens pentru a verifica stațiile de vânzare, dar și distribuitorii angro, antrepozitele fiscale și companiile implicate. Detalii legate de rezultatele acestor controale ample vor fi furnizate și de către Guvern și de către autoritățile care le gestionează.
Nu în ultimul rând, aș vrea să semnalez și verificările începute de Inspectoratul pentru Situații de Urgență la nivelul structurilor teritoriale. Am văzut foarte multe imagini cu recipiente improvizate care au pus în pericol și participanții la trafic, uneori poate și stațiile de benzină unde erau încărcate. În cursul zilei de mâine vor reveni colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență cu o primă analiză și cu primele măsuri pe care le-au dispus în astfel de situații, pentru că au existat deja foarte multe imagini care au circulat în spațiul public cu astfel de forme total nepotrivite și periculoase de transport a unor materiale inflamabile.
Specialiștii ISU atenționează că alimentarea cu carburanți în recipiente neconforme creează o stare de pericol, atât la nivelul stației de distribuție de carburanți, pe durata deplasării autoturismelor în trafic, dar și ulterior, în timpul depozitării. Deja Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a notificat operatorii economici care au lanțuri de distribuție de carburanți privind pericolul generat de nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. De altminteri, personalul stațiilor de distribuție are această obligație de a executa, exploata, dezafecta și utiliza stațiile de distribuție a carburanților la autovehicule în condiții de siguranță.
Ca atare, distribuirea carburanților în recipiente transportabile din mase plastice: canistre, bidoane – am văzut inclusiv tomberoane sau din sticlă – este interzisă! În privința situației create ieri și a modului în care în social media și în anumite canale mass-media au circulat o serie întreagă de informații neconforme cu realitatea, aș vrea să vă spun că Guvernul României dezaprobă și va acționa prin pârghiile pe care le are la orice încercare de a provoca dezechilibre și de a induce dezinformări în spațiul public.
Este o perioadă sensibilă, cu foarte multe probleme de securitate. Se simt, din păcate, încă, efectele agresiunii militare ruse în Ucraina și riscăm să amplificăm prin manipulări și dezinformare o situație care oricum este extrem de complicată. Ca atare, urmărim inclusiv aceste aspecte, luăm măsuri pentru a contracara inclusiv aceste forme de război informațional, încercări de a crea instabilitate și de a răspândi nejustificat panica în rândul populației, un motiv în plus să salutăm și să mulțumim inclusiv mediului de afaceri, care astăzi a reacționat şi a transmis mesaje extrem de clare, de coerente, privind încrederea pe care românii să o aibă în vedere atunci când analizăm astfel de informații.
Așadar, informați-vă din surse verificate. Autoritățile statului au acționat în cursul acestei zile pentru a verifica concret în ce context și cât de gravă era această informație care circula în spațiul public și care a provocat toată această complexitate de factori și primele măsuri deja, după cum ați văzut, au fost luate. Îl am alături de mine pe domnul ministru al energiei, domnul ministru Virgil Popescu. Domnia sa vă va prezenta și situația legată de stocurile de carburant existente în România. După cum știți, încă de ieri au fost primele precizări date de către ministrul energiei privind situația de carburant în România, dar pentru că am încheiat recent și ședința de guvern, unde au fost luate măsuri în sprijinul economiei României, o să-l invit pe domnul ministru să facă aceste precizări.
Virgil Popescu: Da, mulțumesc! Aș vrea încă o dată să subliniez, România nu are absolut nicio problemă cu stocurile de petrol, nu are absolut nicio problemă cu stocurile de carburanți, există resurse. Românii nu au de ce să se teamă că vom ajunge să nu existe benzină și motorină în stațiile de distribuție. Nu există, de asemenea, nici un motiv pentru explozia prețurilor, așa cum s-a întâmplat ieri și este, practic, regretabil absolut tot ce s-a întâmplat ieri și această manipulare care a fost făcută. Am spus încă de aseară că suntem într-o situație complicată, cu conflict armat la granița României cu această agresiune a Federației Ruse asupra Ucrainei și eu în continuare, eu personal, cred că ce s-a întâmplat în cursul zilei de ieri face parte dintr-un război hibrid care se petrece pe teritoriul României. Deci, încă o dată, nu avem absolut nicio problemă cu stocurile de petrol, cu stocurile de benzină și de motorină. Cei doi mari producători sunt pregătiți și pot să se aprovizioneze absolut toate stațiile de distribuție din țară.
Înainte de a vorbit și despre ce am aprobat astăzi, ordonanță de urgență cu privire la ajutorul de restructurare, aș vrea să vă spun că astăzi, la guvern, am avut o întâlnire la ora 13:00, o întâlnire pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, o întâlnire în care a participat Autoritatea de Reglementare în Energie și actorii din piață, furnizorii și distribuitorii. Ministerul Energiei avea finalizată partea de ordonanța de urgență cu privire la măsurile pe care premierul le-a și prezentat, de altfel. Până mâine așteptăm de la Autoritatea de Reglementare să integrăm în ordonanța de urgență niște lucruri care se referă la tarifele de reglementare. Apoi, săptămâna viitoare finalizăm consultarea tot în cursul acestui weekend cu toți actorii din piață, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanță de urgență în așa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcțiune noua schema de ajutor pentru români la prețul energiei electrice și a gazelor naturale.
Şi în final vorbim de Complexul Energetic Oltenia, vorbim de aprobarea ordonanței, practic, care salvează Complexul Energetic Oltenia, în starea în care dă faliment. Vorbim de punerea în practică şi formalizarea deciziei de restructurare aprobate, de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană în 26 ianuarie, anul acesta, un ajutor total de stat în perioada 2021 – 2025 de peste 2 miliarde 600 de milioane de euro. Vorbim de 896 de milioane de euro din fondul de modernizare, vor fi alocați în cadrul acestui ajutor de stat, 186 de milioane pe proiecte de 1 miliard 400 de milioane depuse deja de Complexul Energetic Oltenia în cursul lunii ianuarie, la sfârșitul lunii ianuarie și în luna februarie. Vă readuc aminte, vorbim în jur de 1.400 de megawați de energie electrică produse din gaz natural și 700 de megawați de energie fotovoltaică. Vorbim de înglobarea în acest ajutor de stat, să nu uităm, a ajutorului de salvare acordat în 2020. Practic, atunci am început salvarea Complexul Energetic Oltenia, de 251 de milioane de euro. Vorbim de ajutorul de stat acordat în 2021, de 241 de milioane de euro, pentru achiziția de certificate de CO2 și vorbim inclusiv de ajutorul de stat pe care îl vom acorda în cursul acestei luni pentru bani care există în bugetul Ministerului Energiei, 1 miliard de lei pentru achiziția de certificate de CO2 pentru anul 2021.
Deci, practic, vorbim de salvarea acestei companii, o companie care va ajunge dintr-o producătoare pe cărbuni, o companie producătoare pe cărbune, pe gaz, de energie electrică, cărbune, gaz și energie regenerabilă. De asemenea, tot ieri, în cursul discuției de la guvern, împreună cu producătorii de energie, am convenit împreună cu directoratul de la Complexul Energetic Oltenia să creștem producția pe cărbune pentru acest an cu 300 de megawați. Practic, punerea în funcțiune a unui grup de 300 de megawați de putere instalată de energie electrică. Pe scurt, acestea sunt principalele lucruri care se pot spune despre ajutorul de restructurare și despre activitatea Complexului Energetic Oltenia. Mulțumesc!
Dan Cărbunaru: Mulțumesc şi eu, domnule ministru. Revenind la subiectul generat în cursul zilei de ieri, vom continua să vă ținem la curent, să ținem la curent opinia publică în legătură cu rezultatul controalelor, verificărilor pe care autoritățile statului din dispoziția prim-ministrului Nicolae Ciucă le efectuează la furnizorii de carburant din România și aș vrea să vă mai spun că astăzi, în ședința de guvern, așa cum spuneam zilele trecute, în această săptămână, urmează să se clarifice și situația folosirii formularului de localizare a pasagerului la intrarea în România. Acesta urmează să fie anulat, cel mai probabil în cursul zilei de mâine, într-o ședință de guvern în care să se abroge, practic, această prevedere, între timp, rugându-i pe cetățeni, în special pe cei români, care intră în țară în această perioadă, până la momentul abrogării, să îl completeze în continuare. Mulțumim foarte mult pentru înțelegere! Seară bună!
Sursa: Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 10 martie