În data de 18.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 67.621 de persoane, dintre care 11.182 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 13,9% faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.421 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 15,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au întrat 4.156 cetăţeni ucraineni (scădere cu 18,4%).
De la declanşarea acestei crize, până la data de 18.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 480.466 cetăţeni ucraineni.
În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români pana la capacitate maximă.
Măsuri similare de întărirea controlului și supraveghere sporită au fost dispuse si la frontiera terestra, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.