Şoferii vor primi banii aferenţi despăgubirilor din poliţele RCA, înainte de efectuarea reparaţiilor, nu după ce maşina a ieşit din service, cum se întâmplă acum, iar valoarea compensaţiilor va fi stabilită de asigurători în funcţie de preţurile practicate de unităţile de reparaţii, şi nu în baza propriilor evaluări.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât modificarea normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, reducând, de la 15 la 10 zile, intervalul în care asigurătorul are obligaţia de a efectua plata dosarelor de daună, după ce a fost depus ultimul document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei. Păgubiţii pot efectua reparaţia la orice unitate doresc, indiferent dacă aceasta se află sau nu pe lista service-urilor cu care asigurătorul are încheiate convenţii de colaborare.
Reprezentanţii service-urilor auto independente au protestat luna trecută în faţa sediului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor împotriva întârzierilor la plată pe care le înregistrează societăţile de asigurare la despăgubirile de poliţe RCA. Service-urile au acuzat şi faptul că sunt obligate să achiziţioneze piese de schimb necesare pentru reparaţii numai de la anumiţi furnizori. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor susţine însă că nu poate interveni în relaţia comercială dintre asigurator şi service.