Uniunea Europeană a dispus crearea unui fond de 100 de milioane de euro pentru şomerii care doresc să-şi deschidă o afacere. Persoanele interesate vor putea beneficia de credite de maxim 25000 de euro pentru a găsi astfel o ieşire din criză.
Miniştii Muncii din ţările membre ale UE au aprobat crearea unui nou instrument financiar, dotat cu 100 de milioane de euro a cărui destinaţie va fi acordarea de microcredite pentru firme mici şi pentru şomerii care doresc să reînceapă activitatea ca persoane fizice autorizate „autonomos„.
Banii vor fi disponibili din luna iunie şi vor fi destinaţi în special acelor persoane şi firme care nu pot obţine credite din cauza crizei economice şi a condiţiilor impuse de bănci. Noua formulă de creditare a fost deja aprobată de Parlamentul European, cu votul negativ al Germaniei.
Aceste microcredite vor fi destinate în special micilor firme, cele cu mai puţin de 10 angajaţi, care reprezintă 91% din firmele europene. Comisia Europeană a anunţat că la acordarea acestor microcredite vor avea acces preferenţial tinerii şi persoanele defavorizate.
Fondul de 100 de milioane de euro ar trebui să ofere posibilităţi de creditare pentru aproximativ 45.000 de beneficiari. Măsura adoptată de UE este menită să înlocuiască lipsa creditării bancare, care potrivit Băncii Naţionale, în cazul Spaniei, a scăzut în ianuarie cu 30% şi 38% pentru firme şi persoane fizice.