Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 3 aprilie 2022, a 55 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-canadiene, la nivel de ambasadă.
România și Canada împărtășesc obiective și interese comune la nivel internațional și promovează respectul pentru normele și valorile democratice, care stau la baza solidității relației transatlantice.
Țările noastre cooperează excelent în cadrul NATO, în formatul UE-Canada (stabilit prin Parteneriatul Strategic UE-Canada și Acordul Economic și Comercial Cuprinzător dintre UE și Canada), dar și în cadrul ONU, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Organizației Internaționale a Francofoniei și în alte formate multilaterale de cooperare. O contribuție importantă la soliditatea legăturilor dintre România și Canada o aduce comunitatea românilor din Canada, care este foarte bine integrată, apreciată din punct de vedere profesional și are un aport considerabil la bunăstarea și dezvoltarea societății canadiene.
În cei 55 de ani de relații diplomatice, dinamica și substanța cooperării bilaterale s-au dezvoltat continuu, dobândind în prezent importanță strategică.
Relația de încredere dezvoltată în domeniul apărării, inclusiv prin intermediul strânsei cooperări la nivel NATO, contribuie la susținerea ordinii internaționale bazate pe reguli, esențială pentru menținerea păcii și securității internaționale și pentru protejarea democrației și libertății. Canada a participat constant cu aeronave militare la misiunile de poliție aeriană NATO din România. În contextul agresiunii ilegale pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, România și Canada au o abordare convergentă în ceea ce privește importanța consolidării în continuare a posturii de descurajare și apărare a NATO inclusiv pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră.
Cooperarea tradițională dintre țările noastre în domeniul energiei nucleare civile continuă să aibă relevanță pentru securitatea energetică a României inclusiv în actualul context.
Vizita în România din 7 martie 2022 a ministrului afacerilor externe al Canadei, Mélanie Jolie, la invitația ministrului român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, a reconfirmat angajamentul României și Canadei de a aprofunda relațiile bilaterale și a reflectat coordonarea strânsă în gestionarea situației create de agresiunea militară ilegală a Rusiei în Ucraina.
În urma consultărilor politice aprofundate, ministrul Bogdan Aurescu și ministrul Mélanie Jolie au semnat o Declarație Comună privind rezultatele vizitei și acțiunea comună în perioada următoare, disponibilă aici: http://www.mae.ro/node/58008.
Aniversarea a 55 de ani de relații bilaterale oferă oportunitatea de a reitera obiectivul comun al adoptării unei Declarații de Parteneriat Consolidat între România și Canada și a unei Foi de Parcurs pentru relația bilaterală, ca expresie puternică a angajamentului reciproc pentru a întări și extinde legăturile strânse dintre țările noastre.
Informatii suplimentare
La 3 aprilie 1967 au fost stabilite relațiile diplomatice bilaterale la nivel de ambasadă.
Ambasada României la Ottawa a fost deschisă în anul 1970.
Canada a acreditat în România primul său ambasador rezident în decembrie 1976.
În 1991, s-a redeschis la Toronto Consulatul General al României, iar Consulatul General de la Montreal și-a recăpătat funcțiile inițiale. În mai 2011, a fost deschis Consulatul General al României de la Vancouver.