"Tot ceea ce i-a mai rămas este o fotografie cu cei dispăruţi"

Ziua începe, pentru echipa noastră, odată cu ivirea primelor raze de soare, care parcă ne împing de la spate în graba noastră de a ajunge mai devreme cu jumătate de oră faţă de programul normal. Chiar şi aşa, deja suntem aşteptaţi de haitieni şi în liniştea lor percepem un uşor sentiment de teamă, dar şi de speranţă. În ciuda suferinţei şi a dramei pe care o trăiesc, aceşti oameni încă găsesc forţa interioară de a putea zâmbi.

A trecut ceva timp de la cutremur şi rănile fizice încep să se vindece, însă acestea lasă loc în urma lor, traumelor psihice. După primele trei ore de tratament, pentru a doua oară, un cadru medical năpusteşte în „farmacie” şi izbucneşte în hohote de plâns: „– Ce tratament aş putea să-i mai dau, e un om în toată firea şi îmi spune că nu ştie ce să facă, a rămas singur, i-a murit toată familia?„. Am dus-o pe colega noastră în camera de consultaţii unde povestea unei familii şi drama unei naţiuni începe să fie derulată, iar şi iar cu povestea fiecărui supravieţuitor.

În timp ce povesteşte, pe obrazul bărbatului se rostogolesc necontenit lacrimi de durere şi ne spune că a avut trei copii, unul de 4 ani, altul de 6 ani şi o fetiţă de 12 ani. Toţi trei şi soţia sa au murit în timpul cutremurului, într-o singura zi. Ne priveşte în căutarea unui răspuns logic şi cu mâna tremurândă, scoate din buzunar tot ceea ce i-a mai rămas, o fotografie cu cei dispăruţi. O sărută, se ridică şi se aşează în faţa noastră în genunchi şi ne imploră, cu vocea joasă şi cu privirea pierdută, să-i scoatem măcar familia de sub mormanul de dărâmături sub care au fost îngropaţi de vii. Şi după atâta timp, tot ce şi-ar dori mai mult, ar fi să-i mai strângă odată în braţe… Cuvintele ni se opresc în gât şi nu mai putem rosti nimic, când simţim că vorbele îşi pierd semnificaţia în faţa suferinţei bietului om. Aceasta este însă o dramă pe care o trăiesc foarte mulţi supravieţuitori, iar pe noi sentimentul neputinţei ne copleşeşte, ne simţim mici şi neputincioşi şi totuşi atât de aproape de Dumnezeu.