Începând cu luna martie 2021, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației derulează proiectul REUP – Reabilitarea și modernizarea infrastructurii poliției de frontieră în vederea consolidării activităților comune pentru cooperarea poliției la frontiera RO-UA”, cod EMS ENI 1HARD/4.3/11, finanțat prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020, cu un buget de peste 2 milioane de Euro.
Obiectivul general al proiectului constă în reabilitarea și modernizarea infrastructurii poliției de frontieră în vederea consolidării activităților comune pentru cooperarea poliției la frontieră RO-UA, acesta integrează idei, priorități și acțiuni ale autorităților de frontieră, fiind identificate soluții care vor îmbunătăți activitatea poliției de frontieră și vor contribui la prevenirea infracțiunilor transfrontaliere.
Proiectul are doi parteneri, I.T.P.F. Sighetu Marmației (lider de proiect) și Detașamentul de Grăniceri Cernăuți (beneficiarul nr. 1) și se desfășoară în perioada 26.03.2021 – 25.03.2023, cu o durată de implementare de 24 de luni.
În cadrul acestuia, vor fi reabilitate și modernizate Sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicov precum și Sediul Sectorului Cerepivka, din cadrul Detașamentului de Grăniceri Cernăuți, Ucraina.
În data de 30.08.2021, în urma unei proceduri de achiziție specifice, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației (lider de proiect) a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări cu SC Electro Mat Promt SRL.
În prezent, lucrările de reabilitare a Sediului Sectorului Poliției de Frontieră Vicovul de Sus sunt în desfășurare, stadiul lucrărilor ajungând la 40%, termenul estimat pentru finalizarea acestora este luna noiembrie 2022.
Având în vedere situația dificilă din Ucraina, Detașamentul de Grăniceri Cernăuți (beneficiarul nr. 1) continuă procedurile de implementare a proiectului urmând să ducă la îndeplinire obiectivele specifice prevăzute în contract.
Reamintim faptul că în cadrul proiectului 270 de polițiști de frontieră vor participa la întâlniri operaționale comune și 5.000 de cetățeni din zona Vicovu de Sus și Cerepivka vor fi informați despre activitățile comune româno-ucrainene desfășurate în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor transfrontaliere.
Valoarea totală a proiectului care face obiectul finanţării nerambursabile este 2.340.566,23 euro (peste 11.468.000 lei), din care: 1.300.000 euro reprezintă contribuția UE și 1.040.566,23 euro este cofinanțarea beneficiarilor.
Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi co-finanţat de statele participante în program.