Secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Cornel Feruță l-a primit vineri, 6 mai 2022, pe ambasadorul Didier Lenoir, șeful Delegației Uniunii Europene (DEL UE) pe lângă Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), aflat în vizită în România.
Discuțiile s-au concentrat pe pregătirea și derularea etapelor viitoare ale procesului de aderare, cu accent pe elaborarea și perspectiva aprobării de către OCDE a foilor de parcurs pentru țările candidate. Totodată, au fost abordate modalitățile prin care Delegația și instituțiile UE pot sprijini în continuare țările europene candidate în cursul desfășurării discuțiilor de aderare la OCDE. Partea română a transmis aprecieri pentru sprijinul constant și consistent pe care DEL UE pe lângă OCDE l-a acordat candidaturii României și, în general, procesului actual de extindere a organizației, inițiat prin decizia Consiliului OCDE din 25 ianuarie 2020.
De asemenea, secretarul de stat Cornel Feruță a informat în legătură cu demersurile și pregătirile instituționale ale autorităților din România, menite să permită o evoluție cât mai rapidă a discuțiilor de aderare. A fost reconfirmat atașamentul României, ca partener like-minded al OCDE, pentru valorile, standardele, obiectivele și prioritățile actuale ale organizației în această perioadă marcată de evoluții internaționale politice și economice complexe, precum și implicarea instituțiilor românești în activități și proiecte de interes comun cu OCDE și UE.