Parlamentul de peste Prut nu a reuşit să desemneze un nou şef al statului şi, potrivit Constituţiei, legislativul va fi dizolvat, urmând a fi organizate alegeri anticipate în termen de 45 de zile.

A fost pentru a treia oară când comuniştii au încercat, fără succes, să desemneze un preşedinte, lipsindu-le un singur vot. Opoziţia a refuzat să colaboreze cu actualul regim, nu a desemnat nici un candidat şi nu s-a prezentat la votul din parlament.

Convocarea alegerilor anticipate a fost scopul declarat al opoziţiei, care consideră că actualul legislativ este rezultatul unor alegeri fraudate. În acelaşi timp, chiar preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, căruia i-a expirat mandatul pe 7 iunie, îşi doreşte alegeri anticipate, sperând să obţină mai multe voturi pentru comunişti printr-o mai bună mobilizare la vot în mediul rural. Voronin a desemnat-o pe Zinaida Greceanîi pentru funcţia de prim-ministru, după ce aceasta nu reuşise să obţină în Parlamentul de la Chişinău voturile necesare pentru a deveni noul şef al statului.

Parlamentul actual al Republicii Moldova va fi dizolvat în aceste zile, iar alegerile ar putea avea loc la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august.

  

Bucureştiul ţine poarta deschisă basarabenilor

Traian Băsescu a declarat într-o intervenţie la televiziunea publică că opoziţia din Republica Moldova a dat o lecţie şi că nu totul se cumpără în politică, în ciuda presiunilor făcute. El a precizat că normalizarea relaţiilor dintre cele două state va avea loc atunci când la Chişinău vor exista politicieni care vor face o politică în favoarea poporului Republicii Moldova

După ce a simplificat procedura de acordare a cetăţeniei către moldoveni, statul român a accelerat şi procesarea cererilor. Două treimi dintre basarabenii care solicită cetăţenia română aleg să se stabilească însă oriunde altundeva în Uniunea Europeană, numai în România nu.

Ţara noastră a acordat deja anul acesta aproape 5.600 de cetăţenii pentru basarabeni, iar până la sfârşitul anului se preconizează că numărul acestora va ajunge la 20.000. La Consulatul României de la Chişinău s-au adunat în ultimii ani peste 500.000 de cereri. Ca să facă faţă solicitărilor, personalul Direcţiei Cetăţenie a fost dublat. Din august, instituţia se va transforma în autoritate cu buget propriu, iar numărul funcţionarilor ar putea creşte din nou.